”Rețeaua silicoanelor” ne-a păgubit cu milioane de euro

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Fie că-şi doreau un bust generos care să ia ochii bărbaţilor, fie că voiau refacerea himenului, aşa cum îl aveau înainte de a-şi începe viaţa sexuală, sute de tinere au trecut pragul Spitalului de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală pentru a se opera.
Anchetatorii susţin că intervenţiile se făceau însă pe ascuns, în baza unor fişe de internare false, iar amatoarele plăteau şpagă mii de euro medicilor. Reţeaua silicoanelor a fost demascată, ieri dimineaţă, când poliţiştii au dat buzna în casele oamenilor în halat alb şi au puricat birourile din instituţia medicală.
Nu mai puţin de 150 de procurori din Parchetul Capitalei şi ofiţeri ai Poliţiei Capitalei au luat saci cu documentele medicale în baza cărora 16 medici şi o asistentă de la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri au operat pe bandă rulantă paciente care-şi doreau o schimbare de look. Ancheta a început încă din 2012, când Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă a sesizat Parchetul că la instituţia medicală au loc fraude privind modul de internare a unor pacienţi. Surse judiciare spun că, ulterior, a fost înregistrată şi o negociere pentru o intervenţie chirurgicală de înfrumuseţare. Însă, dezvăluirile nu se opresc aici! Anchetatorii ne-au mărturisit că medicii se ocupau îndeaproape de piţipoancele pe care le tunau pentru sume între 1.000 şi 4.000 de euro, iar pacienţii cu reale probleme de sănătate făceau cărare pe la uşile oamenilor în halat alb.
Vezi continuarea pe site-ul Libertatea.ro!

    
Vedete din Romania Vedete internationale