Mirabela Grădinaru, despre teoriile conspirației și falșii specialiști în sănătate: „E nevoie de mai multă educație și încredere în știință” 

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Mirabela Grădinaru a vorbit despre ce se întâmplă în domeniul sănătății, unde pseudospecialiștii și teoriile conspirației au, adesea, mai multă priză la public decât medicii. Partenera președintelui spune că oamenii au nevoie de mai multă educație pe zona de sănătate. 

Mirabela Grădinaru, semnal de alarmă

Prezentă miercuri, 2 septembrie, la dezbaterea „Prioritate Națională pentru prevenție – Medicina de familie în centrul politicilor de sănătate și al rezilienței sistemului sanitar”, găzduită la Palatul Cotroceni, Mirabela Grădinaru a vorbit despre sănătate și informațiile care circulă rapid printre oameni.

Ea a spus că acesta este un domeniu în care teoriile conspirației au ajuns să aibă un impact tot mai mare. 

Trăim într-o perioadă în care informația circulă rapid, dar nu întotdeauna corect. Din păcate, sănătatea a devenit unul dintre domeniile cele mai afectate de teoriile conspirației, de pseudospecialiști și de recomandări lipsite de fundament științific”, a spus Mirabela Grădinaru.

Citește și:  Mirabela Grădinaru, schimbare de stil vestimentar la întâlnirea cu delegația UNICEF! Ce ținută a ales partenera președintelui României

„Cred că avem datoria să susținem mai ferm vocea medicilor și apoi pe cea a specialiștilor. Avem nevoie de mai multă educație pentru sănătate și de mai multă încredere în știință”, a continuat ea.

Ce a spus în calitate de mamă

Partenera lui Nicușor Dan a vorbit în calitate de mamă și despre relația cu medicii și încrederea pe care părinții o acordă acestora. Ea spune că medicina are și o componentă umană, pe care pacientul o simte direct.

„Cred că există puține profesii care presupun atât de multă responsabilitate, atât de multă empatie și atât de multă putere de a schimba destine”, a spus ea. Dincolo de pregătirea profesională, a adăugat Grădinaru, există „o dimensiune umană pe care noi, pacienții, o simțim foarte puternic, și anume încrederea”, iar aceasta se vede cel mai bine în relația cu medicul de familie.

Citește și: Ținuta Mirabelei Grădinaru de la summit-ul din Ucraina, analizată de stiliști. „Reprezinți o țară, trebuie mare atenție la tot!” Ce au observat experții

„Ca mamă, știu foarte bine cât de important este rolul medicului de familie. De multe ori, atunci când copiii au un simptom care mă îngrijorează sau am nevoie să înțeleg mai bine un tratament, primul telefon pe care îl dau este către medicul nostru de familie”, a mărturisit aceasta.

Mai mult, ea a spus că prevenție trebuie să ocupe un loc important în politicile de sănătate, pentru că poate reduce costurile tratării unei boli și chiar și momentul în care o problemă este descoperită.

„Dacă ne dorim o populație mai sănătoasă, costuri mai mici pentru tratarea bolilor și o calitate mai bună a vieții, atunci trebuie să începem prin a pune prevenția în centrul politicilor publice”, a afirmat ea.

Ultima modificare septembrie 2, 2026 3:14 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale