Gigi Becali, deputat neafiliat, a făcut declarații joi, 21 mai, după discuția cu președintele Nicușor Dan de la Palatul Cotroceni. El a spus că în urma dialogului cu șeful statului, a înțeles că următorul premier al României va fi independent, însă nu va fi niciun nume dintre cele vehiculate până acum.
Cuprins
Cuprins
Gigi Becali, declarații despre viitorul premier, după ce a discutat cu Nicușor Dan
Președintele Nicușor Dan i-a chemat astăzi, 21 mai, la discuții la Palatul Cotroceni pe parlamentarii neafiliați, printre care și Gigi Becali.
Acesta a declara că a înțeles că va fi un premier independent în fruntea Guvernului, după ce cabinetul condus de Ilie Bolojan a picat la moțiunea de cenzură.
Citește și: Nicușor Dan, consultări informale la Cotroceni. Urmează să se întâlnească cu Sorin Grindeanu
„Ce am înţeles eu, printre rânduri, (…) cred că va fi un prim-ministru independent, dar nu ce e vehiculat”, a afirmat Becali, după consultările de la Palatul Cotroceni.
Becali spune că doar social-democraţii pot face un guvern.
„Eu i-am spus (preşedintelui – n.r.) că nu văd decât PSD care poate să aibă oameni de guvernare, că nu au ceilalţi. Au şi USR oameni deştepţi, dar i-am spus: ‘părerea mea e că nu lucrează pentru România, lucrează pentru alte state, pentru alţii, pentru alte interese”, a susţinut parlamentarul.
Gigi Becali spune că are încredere în deciziile luate de Nicușor Dan și că va vota ce nominalizează el.
„Eu votez ce nominalizează preşedintele, că de aia am venit, merg pe înţelepciunea lui”, a susţinut el.
De ce a întârziat la consultări
Gigi Becali a mărturisit că a întârziat la consultările Grupului neafiliaților cu președintele, pentru că a fost la slujba de Înălțare.
El l-a caracterizat pe șeful statului drept „un președinte cuminte, liniștit”.
„Am stat cu preşedintele faţă în faţă, am vorbit anumite lucruri, (…) am avut mai mult discuţii amicale, privind Preşedinţia, pentru că am avut până acuma preşedinţi… ştiţi cum i-am avut. Acum avem un preşedinte cuminte, liniştit. I-am spus: ‘până la urmă e mai bine de 1.000 de ori ca dumneata, pentru că acolo unde este omul bun, vine Dumnezeu, pune El mâna”.
Nicușor Dan i-a chemat pe parlamentarii neafiliați la Cotroceni pentru consultări. Acesta a fost ultimul grup cu care președintele a avut discuții în vederea propunerii unui nou premier.
Șeful statului a avut consultări cu principalele formațiuni politice luni și joi la Palatul Cotroceni.
Ultima modificare mai 21, 2026 4:04 pm