Eugen Tomac a început astăzi, 9 iunie 2026, o nouă rundă de consultări cu partidele politice pentru susținerea Guvernului în Parlament și obținerea votului de încredere. El a fost desemnat premier de către șeful statului, Nicușor Dan, și are la dispoziție 10 zile pentru a prezenta programul de guvernare și lista cu miniștri propuși.
Cuprins
Cuprins
Eugen Tomac, o nouă rundă de discuții cu partidele
Premierul desemnat Eugen Tomac a început marți, 9 iunie, o nouă rundă de discuții cu formațiunile politice din România, după ce luni s-a întâlnit cu liderii PNL și USR.
Astăzi, el se întâlnește cu UDMR și cu Grupul Minorităților Naționale, apoi cu Uniți pentru România, PACE și la finalul zilei cu POT.
Premierul desemnat va discuta și cu membrii neafiliați din Parlament.
Ar negocia sau nu cu AUR?
Eugen Tomac a fost întrebat dacă va negocia și cu AUR, iar răspunsul lui a fost unul negativ vehement.
„Nu am de ce să discut cu partide care votează împotriva interesului naţional al României”, a spus Tomac într-o emisiune televizată, conform News.ro.
Totuși, el s-a arătat convins că va reuși să strângă cele 233 de voturi necesare pentru învestirea Guvernului.
Miercuri, premierul desemnat ar trebui să aibă gata formula de Cabinet, iar săptămâna viitoare se pregătește să ceară votul de încredere al Parlamentului.
Reproșuri după nominalizarea a patru miniștri apropiați de PSD
Eugen Tomac a făcut deja publice câteva nume din viitorul Cabinet, iar printre ele se află oameni politice apropiate de PSD.
El a vorbit despre aceste aspect și a spus că a încercat să găsească un compromis rezonabil.
„Eu cred că trebuie să fim raţionali şi trebuie să înţelegem un lucru elementar: că în momentul de faţă avem nevoie de un guvern învestit cu puteri depline pentru a debloca activitatea statului român, pentru că această situaţie de blocaj nu face decât foarte mult rău României.
Am văzut exigenţele partidelor şi am încercat să mă încadrez în logica aceasta tocmai pentru a găsi un compromis rezonabil, pentru că un guvern în afara acestor partide, fără membri de partid, evident că nu poate fi eficient dacă nu va avea în Parlament deschiderea necesară pentru a duce la îndeplinire obiectivele pe care partidele parlamentare pro-occidentale şi le-au asumat.
Deci sunt conştient de acest lucru şi în această discuţie, am dus discuţia şi ieri şi o voi duce şi astăzi, pe nevoia de a fi un pic mai flexibili şi să nu fim mai catolici decât Papa pentru că acest guvern nu este Guvernul lui Tomac, este Guvernul României şi va acţiona în interesul României”, a răspuns Eugen Tomac.
Ultima modificare iunie 9, 2026 2:43 pm