Adelina Pestriţu înfloreşte pe zi ce trece. ”Vinovat” pentru fericirea care se zăreşte în ochii brunetei este partenerul ei de viaţă, Ştefan Sprianu, alias Speak. Sunt împreună doar de un an şi şapte luni, dar par că se ştiu de o viaţă. Vedeta Kanal D şi artistul s-au cunoscut la un eveniment monden, s-au mutat împreună din a doua săptămână de când au devenit un cuplu şi vor să îşi oficializeze relaţia.
”Ne-am gândit la asta, discutăm, ne-am făcut câteva planuri, dar nu ştim data când se va întâmpla, însă este un plan, asta e important. Noi oricum folosim foarte des apelativele «soţia mea», «soţul meu», aşa că un act nu cred că poate schimba foarte mult starea relaţiei noastre. Ne iubim mai mult pe zi ce trece şi cred că asta e tot ce contează”, a declarat, pentru Libertatea, Adelina Pestriţu.
Mai mult pe Libertatea.ro
Ultima modificare octombrie 16, 2015 12:26 pm