Dezastru pe litoral. Inspectorii ANPC au dat amenzi usturătoare pentru nereguli grave

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Operatorii economici de pe litoralul românesc au fost sancționați cu amenzi ce depășesc un milion de lei, în urma controalelor efectuate de comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) în cursul săptămânii trecute. Printre neregulile găsite s-au numărat alimente expirate, dar și nerespectarea temperaturilor de păstrare a preparatelor calde. 

Amenzi usturătoare la mare în România

Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au găsit o mulțime de nereguli pe litoral, de la alimente expirate, vânzarea unor jucării periculoase, întreținerea necorespunzătoare a piscinelor, până la nerespectarea temperaturilor de păstrare a preparatelor calde.

Citește și: S-a deschis cea mai mare stațiune de entertainment de pe litoral. NIBIRU, prima zi sold out cu 50.000 vizitatorii.

Activitatea a opt operatori economici a fost oprită temporar până la remedierea deficienților. Reprezentanții ANPC au anunțat că în perioada 20-26 iulie au efectuat controale în stațiunile de pe litoralul românesc, în urma cărora au fost aproximativ 200 de amenzi, în valoare de peste un milion de lei și nu mai puțin de 94 de avertismente. 

Mai mult, au fost oprite definitiv de la comercializare produse în valoare de peste 21.000 de lei, iar opt agenți economici au fost nevoiți să își oprească temporar prestarea de servicii până la remedierea problemelor.

Nereguli grave pe litoral

Printre cele mai frecvente nereguli descoperite de comisarii ANPC s-au numărat desfășurarea activității în spații neautorizate, lipsa unor informații obligatorii privind produsele textile și încălțămintea, precum și absența traducerilor în limba română pentru informațiile de pe ambalajele jucăriilor. De asemenea, inspectorii au identificat jucării considerate periculoase, precum lasere și produse de tip slime.

Citește și: George Simion, contrazis de Cotroceni. Administrația Prezidențială, despre întâlnirile dintre liderul AUR și Nicușor Dan

Totodată, au fost constatate deficiențe în informarea consumatorilor cu privire la serviciile de cazare, facilitățile disponibile, tarifele și informațiile destinate turiștilor. 

Controalele au mai scos la iveală nerespectarea normelor privind administrarea plajelor turistice, dar și probleme legate de întreținerea piscinelor, unde lipseau informații esențiale despre temperatura apei, nivelul pH-ului și adâncime, precum și pediluviile. În plus, au fost găsite zone și șezlonguri deteriorate sau neigienizate.

Ultima modificare iulie 27, 2026 4:18 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale