Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat scumpiri ale biletelor STB și de Metrou. Totodată, el a anunțat că anumite companii municipale și instituții din București vor fi închise sau comasate. Iată care sunt acestea și ce prețuri vor plăti locuitorii Capitalei pentru un bilet de autobuz sau o călătorie cu metroul.
Se scumpesc biletele STB și de Metrou
Ciprian Ciucu a vorbit despre măsurile indispensabile pentru redresarea bugetului Primăriei Municipiului București.
Bucureștenii vor urma să plătească mai mulți bani pentru un bilet STB, dar și pentru o călătorie cu metroul. Propunerea pentru modificarea tarifelor va fi discutată în ședința Consiliului General al Municipiului București de săptămâna viitoare.
Prețurile au fost majorate pentru biletele STB ultima oară în vara anului 2021, când o călătorie a crescut de la 1,3 lei la 3 lei.
Modificările tarifare pentru STB în 2026 includ o majorare semnificativă a biletului de călătorie simplu și a abonamentelor metropolitane.
Propunerile privind transportul cu autobuzul, tramvaiul și troleibuzul, în București și localitățile limitrofe din județul Ilfov, sunt:
- o călătorie (90 minute): propunere de mărire de la 3 lei la 5 lei.
- două călătorii (90 minute): de la 6 lei la 10 lei.
- 10 călătorii (90 minute): de la 25 lei la 40 lei. abonament 24 ore: de la 8 lei la 14 lei.
- abonament 1 lună: de la 80 lei la 100 lei.
- abonament 12 luni: de la 700 lei la 900 lei.
- călătorie la tarif special (supra-taxa): de la 80 lei la 100 lei.
Totodată, biletele care permit utilizarea STB și Metrorex, principalele tarife sunt:
Citește și: Călătoriile cu Metrorex și STB se scumpesc. Cât va costa un bilet sau un abonament
- călătorie integrată (120 minute): de la 7 lei la 9 lei.
- 10 călătorii integrate (120 minute): de la 59 lei la 73 lei.
- abonament integrat 1 lună: de la 160 lei la 180 lei.
- abonament integrat 12 luni: de la 1.410 lei la 1.600 lei.
Companii închise sau comasate în București
Conform unor surse citate de Euronews, anumite instituții din București vor fi comasate sau închise. Acestea sunt:
- Centrul pentru Seniori – comasat cu DGASMB.
- Centrul Cultural Lumina – comasat cu CREAT.
- Centrul pentru Tineret – comasat cu Proedus.
- Centrul cultural Expo Arte – comasat cu ARCUB.
Nu se cunosc încă numele companiilor municipale care vor fi închise și care aparțin Primăriei Generale. Întreaga listă cu companii și instituții care țin de Primărie și care vor fi comasate sau închise vor fi discutate în ședința Consiliului Local, care va avea loc săptămâna viitoare.
Ultima modificare ianuarie 23, 2026 4:15 pm