Andrei Șoșa (46 ani), patronul Clubului Expirat, a postat un mesaj tulburător pe pagina sa de Facebook. Aflat în închisoare pentru trafic de stupefiante, bărbatul spune că se află la închisoare pentru că și-a cumpărat somnifere de pe un site din Anglia.
Cuprins
- 1 Andrei Șoșa, mesaj tulburător înaintea termenului de judecată
- 2 Patronului clubului Expirat, despre problemele cu care se confruntă
- 3 Cum a ajuns să comanda medicamentele din Anglia
- 4 Andrei Șoșa susține că nu știa că acțiunea sa era ilegală
- 5 Andrei Șoșa vrea să scape de dependența de medicamente
Cuprins
Patronul clubului Expirat, Andrei Șoșa, a fost reținut pe data de 17 iunie, pentru trafic intern și internațional de droguri, după ce în autoturismul și locuința sa au fost găsite aproape 300 de comprimate de Zolpidem, medicamente aduse din Marea Britanie. Pe 18 iunie, magistrații au decis arestarea preventivă a acestuia.
Potrivit familiei lui Șoșa, acesta suferă de insomnie, iar medicamentele erau destinate exclusiv consumului perosnal. Aceste medicamente sunt clasificate ca droguri de risc și au fost aduse în țară prin intermediul unei firme de curierat. Acum, anchetatorii suspectează că pastilele erau destinate clienților care frecventau clubul Expirat.
Aflat în spatele gratiilor, Andrei Șoșa a decis să își spună povestea pe pagina sa de Facebook.
„Acest text i l-am dictat avocatului meu și a fost publicat de către soția mea, la solicitarea mea. Pentru că eu, bineînțeles, nu am acces la Facebook”, a transmis Șoșa în mesajul postat pe rețeaua de socializare.
În postarea sa,, cu titlul „Sunt bolnav sau infractor?”, Andrei Șoșa spune că a ajuns la închisoare din cauza faptului că și-a cumpărat somnifere de pe un site din Anglia.
„După cum cunoașteți, eu sunt la pușcărie. De fapt, se cheamă centru de reținere și arestare preventivă, dar e tot pușcărie. Sunt deja în a opta zi. Sunt arestat preventiv pentru că mi-am cumpărat somnifere de pe un site din Anglia. De aproximativ 5 ani sunt dependent de aceste somnifere. Sunt bolnav. Acuzațiile le cunoașteți. Povestea mea nu”, a mai scris patronul clubului Expirat în postarea sa.
Citește și: Antonia Iacobescu a trecut printr-o operație: „Îmi este atât de dor de scenă!”
Citește și: Mattia, Liviu și Sorin, următoarele trei ispite masculine de la „Insula Iubirii”, sezonul 9
Patronului clubului Expirat, despre problemele cu care se confruntă
Andrei Șoșa spune că, din cauza stilului său de viață, a ajuns să sufere de insomnie, iar pe perioada pandemiei a descoperit aceste medicamente, pe care i le-a prescris un medic. De atunci, a început să le consume, ajutîndu-l să se odihnească.
„Așa că, asta este povestea mea: stilul de viață al unui cârciumar este dificil. Foarte mult stres, muncă de noapte, practic ești pe alt fus orar decât lumea normală. Din astfel de sol fertil, era imposibil să nu răsară insomnia. E o boală. În perioada pandemiei, am cerut sprijin medical și astfel am descoperit zolpidem, medicamentul care mi-a fost prescris în mod legal de către un medic. Miraculos, pentru prima dată după mult timp, puteam să dorm. După ce am terminat tratamentul prescris, am revenit la insomnii, dar nu m-am mai dus la medic. O greșeală care mă costă”, a povestit Andrei Șoșa în mediul online.
Citește și: Influencerița Andreea Moromete, hărțuită într-un parc din Capitală. Mărturia fostei polițiste
Citește și: Fiica Danei Săvuică, Julie Stanciu, s-a căsătorit! Primele imagini de la nuntă
Cum a ajuns să comanda medicamentele din Anglia
Cum insomniile au revenit, Andrei Șoșa spune că a început să caute metode alternative pentru a-și vindeca insomniile. Însă, în căutările sale, a descoperit un site din Anglia care vindea medicamentul care l-a ajutat în trecut, fără prescripție medicală.
„Timpul a trecut și am căutat soluții alternative, astfel am găsit un site din Anglia, care vindea zolpidem la liber. Am comandat fără să mă gândesc vreo clipă că făceam ceva ilegal. E prima dată în viață când am de-a face cu codul penal. De fapt, avocatul îmi spune că nu e din codul penal, ci din lege specială. Nu fac vreo diferență, așa cum nu știam că somniferele pe care le luam sunt considerate a fi în aceeași categorie cu drogurile. Am devenit foarte ușor dependent de zolpidem pentru că acesta este motivul principal pentru care am aflat că e pe lista specială: dă dependență repede și crește toleranța. Nu are efecte halucinogene, nu te face să te simți mai bine sau mai rău, doar te trimite la somn. Eu ajunsesem să iau până la 5 pastile când, după o zi stresantă, nu-mi doream altceva decât să pot să dorm. Astfel am ajuns să consum lejer 100 de pastile pe lună, dacă erați curioși ce făceam cu sutele de pastile găsite de polițiști”, a mai spus patronul clubului Expirat.
Andrei Șoșa susține că nu știa că acțiunea sa era ilegală
Andrei Șoșa a continuat, precizând că a decis să comande mai multe pastile din Anglia, de teamă că va rămâne fără ele pe perioada verii, când se mută de obicei pe litoral.
„Și cum panica cea mai mare a unui dependent este să nu rămână fără, am comandat recent un necesar pentru toată vara ce avea să înceapă, asta pentru că vara, știți cu toții că mă mutam la mare. Nu am făcut rău nimănui și, în prostia mea, nici nu știam că fac ceva ilegal, deși eram convins că, pe termen lung, ce bag în mine, îmi poate afecta creierul”, a continuat el.
„Sunt acuzat că aș fi făcut trafic cu zolpidem și că aș fi deținut pastilele în vederea vânzării. Care ar fi logica? Veniturile mele, toate absolut legale, sunt mai mult decât suficiente pentru nevoile mele. Cum aș fi putut să cumpăr din Anglia la un preț de 100 de ori mai mare decât cel pe care îl plătisem la o farmacie în România și să le dețin în vederea vânzării? Undeva e o fractură logică în acuzație”, a mai spus Andrei Șoșa.
„Sunt bolnav, nu infractor. Nu dați cu piatra, toți suntem dependenți de tot felul de chestii, cel mai banal fiind telefonul. Apropo, după 8 zile de când mi-a fost luat, încă îl mai caut instinctiv prin buzunare. După ce voi putea, îmi doresc să mă implic activ, prin toate mijloacele, inclusiv prin donații, în această problemă a dependențelor. Vrând-nevrând, am ajuns expert. Cele 8 zile petrecute aici sunt ca o terapie șoc. Am decis să nu iau niciun fel de tratament, ceea ce eu sper că mă va ajuta, pe termen lung, să scap de ele”, a explicat Andrei Șoșa.
Andrei Șoșa vrea să scape de dependența de medicamente
Andrei Șoșa spune că a decis să scape de dependența de medicamente de care suferă, iar zilele petrecute în arestul preventiv l-au ajutat.
„La început a fost cumplit. În primele 48 de ore, nu am dormit deloc, dar m-am așezat cât de cât. Mâncare corectă, sport cât mai mult și lipsa stimulilor (pentru că tot de aia mă caut prin buzunare) m-au ajutat să fiu funcțional. A, și cărțile, am citit zilele astea cât n-am citit în ultimul an”, a mai scris el.
„Mâine la 9:00 am proces, de la care sper că voi obține eliberarea din arest preventiv și plasarea în arest la domiciliu. Ar fi ideal pentru a urma un tratament corect. Sunt convins că voi avea nevoie de întâlniri dese cu un psiholog. Și îmi promit mie că nu voi renunța la sport și citit. Știu ce am de făcut. Nu mă plâng de condițiile din arest, doar de vecinii mei de pat, celebrele ploșnițe cu care sunt infestate toate pușcăriile. Credeam că sunt povești din cărți și filme. Nu sunt. Am fost sincer cu anchetatorii încă de la început. Nu am ascuns și nu voi ascunde nimic, nici nu am ce. Voi merge pe calea recunoașterii vinovăției”, a completat Andrei Șoșa.
De asemenea, bărbatul spune că este nerăbdător să își îmbrățișeze soția și copilul și este optimist că va putea face acest lucru.
„Eu sunt optimist. Îmi doresc ca, cât mai curând, să-mi strâng soția și copilul în brațe. Sunt bolnav. Nu sunt infractor. Sunt tot eu, așa cum mă știți. O să fie bine!”, a mai spus patronul clubului Expirat.
Sursă foto: Facebook
Ultima modificare iunie 25, 2025 2:17 pm