OPINIE. Pandemia românilor care se autotratează și refuză medicina modernă

De Bianca Prangate pe

Am învățat despre selecția naturală în gimnaziu. Este procesul prin care ființele care nu reușesc să se adapteze la mediul din jur, așa că dispar încetul cu încetul. Pe atunci, nu mă gândeam că o ființă ar putea alege de bună voie să dispară – un deceniu mai târziu, m-am trezit într-un fel de univers paralel în care fix asta se întâmplă.

Acum o săptămână, am descoperit abisul paginii de Facebook „Antivacciniștii spun lucruri trasnite„. Numele paginii vorbește oarecum de la sine. Când am dat de ea, mă așteptam să râd puțin de ce nebunii au mai spus antivacciniștii pe grupurile dedicate de Facebook și să trec mai departe. Nu mă așteptam însă să descopăr că mai există multe subspecii ale antivacciniștilor – și în mod clar nu mă așteptam ca râsetele mele să se topească într-o angoasă existențială, alimentată de furie: furie pe refuzul de informare, furie pe mentalitatea conspiraționistă, furie pe încăpățânarea unora de a săpa singuri groapa pentru ei și pentru copiii lor. Jumătate de oră petrecută urmărind postările paginii te va băga direct în depresie.

Românii se autotratează cu basme, nu cu medicamente

Am descoperit că dincolo de curentul antivaccinist de la noi, mai există și altele, cel puțin la fel de periculoase pentru societate. Unul din ele este cel al noii medicini germane, iar celălalt al uleiurilor esențiale. Dar să le luăm pe rând.

Noua medicină germană e un nume pompos pentru un pachet de credințe homeopato-spirituale. Mai exact, adepții acestui concept cred că toate bolile sunt o manifestare a unui conflict emoțional interior și că simptomele fizice ale bolii, cele care semnalează că trupul uman luptă cu inamicii care l-au atacat, sunt de fapt semne vindecare. De exemplu, în filosofia NMG-istă, o femeie care suferă cancer de sân a făcut boala nu pentru că celulele propriului corp au decis să o trădeze, ci pentru că în ea se ascunde un conflict interior nerezolvat care o macină. Pentru NMG-iști, virusurile și bacteriile nu există – poate doar în măsura în care sunt o altă piesă de puzzle în conspirațiile lor cu „Big Pharma”.

Mai apoi, sunt fanaticii uleiurilor esențiale. Aceștia sunt convinși că orice boală care există are o singură soluție universală: uleiurile esențiale. Dar atenție, nu orice fel de uleiuri! Dacă nu sunt vândute de companii cu marketing agresiv, care funcționează în sistem multi-level-marketing (prescurtat MLM – un fel de schemă piramidală, dar botezată mai frumos), la prețuri care pornesc de la câteva sute de lei pentru o sticluță de 15 ml, atunci nu sunt bune. Acest curent extremist-homeopat se întrepătrunde cu toxicitatea sistemului MLM și profită de pe spatele a milioane de oameni care mușcă momeala.

Mai sunt și cei care nu se pot decide și care reprezintă „un fel de toate felurile”. Aceștia cred și în NMG și în uleiuri esențiale și în curentul antivaccinist. Ce au în comun cu toții însă este faptul că luptă până în pânzele albe să demonstreze că medicina homeopată este singura care contează și că progresele imense în medicina alopată din ultimele secole nu sunt nimic mai mult decât praf în ochi – ce contează că tocmai aceste progrese au dublat speranța de viață a oamenilor în ultimii 200 de ani?

Conspirațiile stupide sunt amuzante până îți dai seama că oamenii le apără până în pânzele albe

La început e amuzant când afli că sunt oameni care gândesc astfel. Apoi realizezi că grupurile lor de Facebook au câte sute de mii de membri. Lovitura cea mai mare vine când îți dai seama că membrii aceia sunt nu doar niște avatare adunate din imensitatea infinită a internetului, ci oameni reali, care iau de bune teoriile conspirației și trăiesc respectându-le cu sfințenie în viața de zi cu zi. Iar în respectarea lor, îi trag și pe alții după ei – de cele mai multe ori pe copiii lor, care sunt incapabili să ia decizii medicale pe cont propriu până nu împlinesc 18 ani.

Așa că până la majorat, acei copii trebuie să accepte că mamele lor le vor pune lapte matern în ochi când au conjunctivită în locul antibioticului recomandat de medic, chiar dacă asta ar putea să le agraveze infecția și să orbească. Trebuie să accepte că vor suferi zi și noapte de durere din cauza abceselor dentare, pentru că mamele lor îi vor da cu toate uleiurile esențiale care există pe lume și vor analiza toate conflictele imaginare înainte să îi ducă la doctor. Trebuie să accepte că la grădiniță îi vor evita colegii și educatorii din cauza eczemelor de pe față, pe care mamele lor se încăpățânează să le trateze cu uleiuri parfumate. Trebuie să accepte că atunci când vor avea capul spart și nu vor mai putea sta în picioare, mamele vor căuta pe Facebook cu ce uleiuri să le ungă rana deschisă în loc să meargă la urgențe.

Curentele anti-medicină modernă sapă întregul fundament al sănătății publice. Refuzul de a preveni boli contagioase și periculoase în baza unor temeri personale și a unor studii falsificate grosolan este un atac pe cât de stupid, pe atât de sumbru, la sănătatea personală și a celor din jur. Ignoranța vădită de a trata afecțiuni cu remedii dovedite doar pentru că internetul a spus că așa e bine e șocantă. Faptul că există atâția oameni care cred cu tărie în orice, numai în știință nu, este dovada că undeva, ca societate, am eșuat.

Sursa foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Reacția lui Barack Obama când o gravidă a fost gata să leșine în spatele lui

Reacția lui Barack Obama când o gravidă a fost gata să leșine în spatele lui