Europarlamentarii cer renunțarea la ora de vară – iată de ce

De pe
Mai este doar o zi până la trecerea la ora de vară, iar mai mulți deputați din comisia pentru transporturi și turism a Parlamentului European cer să se renunțe la această practică.

Încă din martie 2019, Parlamentul European a votat împotriva schimbării orei în fiecare primăvară și toamnă. Însă Consiliul Uniunii Europene nu a ajuns încă la un consens cu privire la această problemă.

„Este important să ascultăm cererea cetăţenilor noştri de a înceta schimbarea orei; 4,6 milioane de oameni au răspuns la consultarea publică pe acest subiect, cel mai mare număr întrunit vreodată”, a explicat Johan Danielsson, social-democrat din Suedia, conform Agerpres, citat de Digi24. „Este un subiect important pentru cetăţenii noştri şi trebuie să le arătăm cu Uniunea Europeană ţine cont de preocupările lor. Circa 20% din populaţie suferă de probleme fizice sau mintale legate de schimbarea orei. Este vorba de multe ori de grupuri sociale vulnerabile, cum ar fi copiii, bătrânii şi bolnavii cronici. Sper într-adevăr că ţările UE nu vor mai tergiversa şi vor veni la masa negocierilor pentru a pune capăt fără întârziere schimbării orei în UE”.

Studiile arată că majoritatea cetățenilor UE sunt de acord cu încetarea schimbării orei. Președinta TRAN și reprezentantă a ecologiștilor din Franța, Karima Delli, a spus: „84% din cetăţenii UE sunt în favoarea încetării schimbării orei, care conform multor studii are un efect negativ asupra sănătăţii omului. Este clar – schimbarea sezonieră a orei trebuie să înceteze, iar ţările din UE trebuie să se coordoneze între ele pentru alegerea celei mai bune ore pentru regiunea lor. Totuşi, acest lucru va fi posibil numai dacă reuşim să începem cât mai repede discuţiile despre noile reguli”.

Procentul de 84% se bazează pe un eșantion de 4,6 milioane de răspunsuri. Pentru ca renunțarea la obiceiul schimbării orei să intre în vigoare, este nevoie să fie aprobată de Parlament și de miniștrii din UE.

Foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!