O mamă și-a salvat fiul sufocat de centura de siguranță! „I se poate întâmpla oricui, oamenii trebuie să fie pregătiți”

De Adelina Duinea pe

O mămică din Massachusetts, SUA, și-a salvat fiul în vârstă de 8 ani duminică, 13 septembrie. Brayden se încurcase în centura de siguranță și se sufoca.

Siobhan Sherbovich conducea cu copiii pe bancheta din spate când fiul ei Brayden s-a încurcat în centura de siguranță.

O mamă și-a salvat fiul sufocat de centura de siguranță! „I se poate întâmpla oricui, oamenii trebuie să fie pregătiți”

A oprit mașina să-l ajute, desigur, însă centura era deja prinsă în jurul gâtului lui Brayden. „Înainte să pot procesa orice, el era practic atârnat de plafonul mașinii. Îi curgea sânge de la presiune.”

O mamă și-a salvat fiul sufocat de centura de siguranță! „I se poate întâmpla oricui, oamenii trebuie să fie pregătiți”

Centura nu se debloca, iar Siobhan a intrat grăbită într-un salon în căutarea unei foarfeci pentru a-și elibera fiul.

După ce i-a oferit o foarfecă, angajata salonului a apelat numărul de Urgență. În momentul în care l-a eliberat, Brayden era deja inconștient.

„L-am eliberat și a căzut în afara mașinii, complet inconștient, pe pământ”, a mai declarat mama.

„Apoi mi-a zis: Ce s-a întâmplat? Sunt OK și mă privea pierdut.” Șeful celei mai apropiate secții de poliție a felicitat-o pentru calmul său.

„Hai să fim serioși. Polițiștii și pompierii sunt antrenați să facă față unei astfel de situații. Nu este niciun manual de pregătire a părinților pentru așa ceva.

Să-și păstreze calmul, să intre într-un salon pentru foarfecă, să taie centura și să-și resusciteze fiul, salvându-i viața, este absolut minunat.”

„I se poate întâmpla oricui, oamenii trebuie să fie pregătiți. Nu vreau ca o altă mamă să-și vadă copilul trecând prin așa ceva. Nu vreau ca nimeni să experimenteze asta”, a mai spus mama.

Foto: Captură YouTube WCVB Channel 5 Boston

Sursă: People

Citește și:

Copilul tău petrece prea mult timp la televizor în timpul pandemiei? Iată de ce nu ar trebui să te îngrijorezi

Mărturisirile cutremurătoare ale unui marinar român care a prins pandemia în China

Ilustrațiile unui artist iranian arată realitatea prin care trec doctorii care se luptă cu coronavirus

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro