Munca la distanță, o normalitate pentru 80% dintre marile companii, conform studiilor

De Unica.ro, pe
Munca la distanță devine o normalitate pentru tot mai multe companii mari, în contextul pandemiei de COVID-19, iar tendința ar putea să crească.

Un studiu realizat de compania de consultanță PwC, care a analizat 300 de organizații la nivel mondial, arată că 80% dintre acestea au implementat lucrul de acasă, conform Agerpres.

Ca urmare a restricțiilor sanitare, implementate pentru a preveni îmbolnăvirile COVID-19, tot mai mulți angajatori și angajați au îmbrățișat posibilitatea lucrului de acasă. Astfel, munca de la distanță este acum o normalitate pentru majoritatea organizațiilor globale.

Peste 50% dintre companiile participante la studiu au creat și implementat o politică de lucru de acasă, conform PwC. Restul anticipează ori introducerea unei astfel de politici până la finalul anului, ori îmbunătățirea celei actuale.

Citeşte și: Raed Arafat spune că numărul infectărilor COVID-19 ar fi mult mai mare decât cel raportat

Această tendință ar putea crește în următorii doi-trei ani, potrivit Wizrom Software, unul dintre cei mai importanți dezvoltari și integratori de software de business de la noi din țară. Mai mult, dezvoltatorul IT a subliniat că în contextul plin de incertitudini din prezent, activitatea continuă a companiilor ar putea depinde de digitalizarea sarcinilor de lucru.

„Vechiul normal nu mai există şi nu va mai exista în următorii doi-trei ani”, a explicat Anca Cîrstoiu, Division Manager Small & Medium Business în cadrul Wizrom Software, potrivit Libertatea. „Cu cât companiile şi managerii înţeleg mai bine acest aspect, cu atât mai repede vom reuşi să ne asumăm şi să ne obişnuim cu noua normalitate. Pandemia a schimbat numeroase lucruri, la nivel mondial, începând cu modalitatea de lucru, obiceiurile de consum, nivelul de trai, a stimulat creativitatea în numeroase domenii şi a generat transformări rapide în industrii în care operaţiunile nu se puteau opri. Trebuie să fim conştienţi de toate aceste lucruri şi să percepem noua realitate ca fiind viitorul nostru din următorii ani”.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro