Scriitoarea Kate Morton și poveștile de familie

Una dintre cele mai iubite scriitoare contemporane, Kate Morton este de origine australiană, trăiește în Marea Britanie și scrie romane ample care au un în centru drame și secrete de familie. Cărțile sale sunt premiate și traduse în întreaga lume, iar cea mai recent apărută la noi, „Casa de lângă lac“ (Ed. Humanitas), a fost pretextul conversației noastre despre literatură.

Dragă Kate, pe site-ul personal ai promis că vei dezvălui curând sursa de inspirație pentru cea mai recentă carte publicată, ”The Lake House” (”Casa de lângă lac”). Poți împărtăși cu noi acest secret?
Desigur! Ideile sunt pretutindeni, iar o carte este formată din milioane de mici idei așezate astfel încât să formeze o poveste completă. Inițial am nevoie de vreo trei idei care să aibă legătură între ele, acestea constituind nucleul cărții. În ceea ce privește, ”The Lake House”, am început de la ideea unui copil dispărut, o casă abandonată și personajul Sadie Sparrow, detectiva mea contemporană, hotărâtă să elucideze un lung mister nerezolvat.
Știam de ceva timp despre un caz faimos de persoane dispărute, din Australia, ”Dispariția copiilor Beaumont”: 3 copii ai acestei familii au dispărut de pe o plaja din Adelaide,  într-o zi caniculară de vară a anului 1966. Deși detaliile legate de personajul meu, Theo, din ”The Lake House”, sunt foarte diferite, am fost intrigată de ideea că oamenii pot dispărea ușor, fără urmă. De asemenea, am citit și un buletin de știri despre un apartament abandonat în Paris, făcându-mă să mă întreb ce a îndemnat acea familie să-și părăsească locuința și să nu se mai întoarcă niciodată. Aceste două idei disparate și combinate, împreună cu povestea cărții ”The Lake House” au început să prindă contur.
Am mai fost inspirată și de frumosul loc Cornwall. Sentimentul unui spațiu/ loc este foarte important pentru mine și în timp ce scriam cartea, am simțit Cornwall-ul mai mult ca pe un personaj decât ca pe o așezare.

Majoritatea poveștilor tale se petrec în castele sau case de la țară cu iz de Vechea Anglie. De ce ești atât de atrasă de astfel de locuri? Cum îți alegi locația poveștilor tale (de exemplu, Cornwall din ”The Lake House”)?
Relația amoroasă, la distanță, dintre mine și Cornwall se manifestă de atât de mult timp încât nici nu-mi mai aduc aminte, este un loc atât de frumos, unic și încântător de vizitat, fie că vorbim de viața reală sau doar de imaginația mea. Sunt o persoană care se leagă de locuri, mai ales de acelea care par să-ți ofere un sentiment de apartenență.
În timp ce îmi imaginam ”The Lake House”, am vrut un loc care se orienta de la sine către o poveste în care o casă abandonată poate fi rapid năpădită de natură. Loeanneth, proprietatea județului Cornish unde se desfășoară povestea, este un loc idilic unde te poți ascunde de lume, fiind cuprins complet de siguranța și securitate casei. Mi-a plăcut ideea contrastului dintre un loc încântător și unul abandonat, cumva bântuit, pe care Sadie îl descoperă șaptezeci de ani mai târizu.

Ești originară din Australia, dar trăiești în Anglia, iar majoritatea poveștilor tale se petrec acolo. Ce te atrage cel mai mult la această țară și la literatura engleză?
Am devenit anglofilă de îndată ce am învățat să citesc, lecturând regulat ”The Enchanted Wood” a lui Enid Blyton. Anglia a devenit pentru mine un loc la fel de magic precum Narnia, când aveam 17 ani și am vizitat prima dată Marea Britanie s-a simțit ca și cum aș fi trecut prin propriul dulap, ajungând direct în lumea imaginată a copilăriei mele. De atunci am început să cunosc mai bine Marea Britanie, să-i ador peisajele, arhitectura, istoria, literatura și oamenii. În mod particular, iubesc Londra pentru că este un oraș atât de dinamic unde tradiția și evoluția se contopesc iar lucrurile sunt într-o stare constantă de tranziție.

Cărțile tale au câștigat o mulțime de premii literare. În calitate de scriitoare, cât de importante sunt aceste premii și ce schimbări au adus în viața ta?
Cel mai important lucru pentru mine, în calitate de scriitor, este conexiunea pe care o stabilesc cu cititorii. Îmi place gândul că povestea pe care am scris-o, bazată pe propriile mele idei și imaginații, după publicare, va prinde viață în stiluri unice, diferite de la un cititor la altul, variind în funcție de experiențele de viață ale fiecăruia în parte. Pentru mine, aceasta este magia și frumusețea ficțiunii. Este vie și intimă, o conversație între doi oameni, un loc în care două minți se întâlnesc în timp și spațiu.

Care este partea ta preferată în procesul scrierii și care e cel mai dificil lucru legat de acesta?
Partea preferată în procesul de scriere este faza incipientă în timpul căreia îmi petrec luni întregi imaginându-mi, notând în carnețel și lăsând astfel lumea respectivei povești să prindă viață în mintea mea. Îmi notez tot ceea ce mă interesează, chiar dacă nu pare să fie relevant, și ușor ușor, de la o varietate haotică de inspirații, povestea începe să capete contur. O idee duce la o alta și zburând înainte și înapoi în timp, încep să sap în profunzime și textură. Este o perioadă liberă foarte creativă, nelimitată de nevoia de a găsi cuvintele potrivite, când am mână liberă, iar călătoria încă mă poate ghida către oriunde. În momentul în care mă așez la computer, am mai multe carnețele umplute și un simț foarte puternic al oamenilor, al locurilor și intrigii despre care urmează să scriu. Apoi, odată ce am început, editez continuu. Am auzit oameni care spun că scriitorii ar trebui să-și închidă editorul intern în timpul redactării, dar eu pur și simplu nu pot face asta. Îmi pierd încrederea foarte ușor în povestea mea dacă devine superficială, însă rescriind-o, dobândesc un simț mult mai puternic al personajelor vis-a-vis de motivațiile lor și știu încotro să îndrept firul narativ.

Ești, de asemenea, mamă a trei copii. Cum te împarți între cariera care îți solicită timp și spațiu pentru scris și ”job-ul” de mamă ?
O întrebare foarte bună! Ca și în cazul tuturor părinților ocupați, a trebuit să învăț să jonglez. Din fericire, nu am nevoie de condiții ideale pentru a scrie, putând să lucrez în zgomot și alte activități care se desfășoară în preajma mea. Nu-mi scot niciodată complet din minte personajele- chiar și când nu scriu în mod oficial- dar nici pe copii nu-i neglijez. Se pare că este destul spațiu în gândurile mele atât pentru caractere, cât și pentru copiii mei, astfel încât să încapa toți deodata.

 

Foto: Gillian van Niekerk

Loading...
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Mai multe din Divertisment

FII PRIMA CARE AFLĂ

...tot ce trebuie să știe o femeie specială, ca tine

Abonează-te la newsletterul Unica și primești imediat un e-book GRATUIT
cu tendințele de toamnă-iarnă 2017-2018 în modă și frumusețe!

Vă recomandăm: