4 tratamente pentru coşuri. Vezi care ţi se potriveşte!

De Erika Chivu pe

Din multitudinea de produse împotriva coşurilor, este greu să-l alegi pe cel potrivit. Iată care sunt cele mai eficiente tratamente şi cum trebuie să le foloseşti.

Care sunt principalele substanţe antiacneice

Benzoil peroxid – Această substanţă omoară bacteria P. Acnes, care provoacă inflamaţii şi coşuri, elimină excesul de sebum, dar şi celulele moarte care „înfundă” porii. În schimb, poate să usuce pielea şi să dea senzaţie de arsură sau mâncărime. De aceea se aplică numai pe locurile afectate de acnee.
• Brevoxyl, benzoil peroxid 4%, 30 lei
Acidul salicilic – cunoscut şi ca BHA, acest acid împiedică „înfundarea” porilor şi astfel previne apariţia punctelor albe şi negre. Poate provoca iritaţii şi înţepături, motiv pentru care nu se recomandă folosirea unei concentraţii de peste 2%.
• Elmiplant Cremă de Faţă Hidratantă Antiimperfecţiuni Skin Control, 13 lei
• Clean and Clear, crema hidratantă cu dublă acţiune, 20 lei
• Neutrogena Visibly Clear, crema hidratantă, 25 lei
AHA (acizii alfa hidroxilici) – acccelerează eliminarea celulelor moarte şi reduc inflamaţiile. Stimulează producerea unor celule noi, sănătoase, ceea ce ajută foarte mult la eliminarea cicatricilor lăsate de coşuri. Cei mai folosiţi din această categorie sunt acidul lactic şi acidul glicolic.
• Isispharma Teen Derm K concentrat, 36 lei
• Avene Diacneal, 50 lei
• Isispharma Glyco-A, cremă micropeeling, 35 lei
Sulful – Produsele care conţin sulf îndepărtează celulele moarte care astupă porii şi elimina excesul de sebum. Pot usca pielea şi au un miros neplăcut.
• Harrogate, săpun cu sulf, 10 lei
• CosmeticPlant Crema Antiacnee cu ulei de salvie si sulf, 9 lei

Cum foloseşti produsele împotriva coşurilor

• Dacă ai îndoieli în legătură cu produsul pe care să-l alegi, foloseşte mai întâi, benzoil peroxid. Este eficient şi, în general, bine tolerat de piele.
• Dacă foloseşti un produs antiacnei şi ai iritaţii, renunţă la al câteva zile, apoi începe să-l foloseşti din nou, dar mai rar.
• Ca ă nu te iriţi, începe cu un produs care are conentraţie mică de substanţă activă.
• Pentru efecte vizibile, combină două produse antiacneice, folosind unul dimineaţa şi unul seara.
• Nu te grăbi şi încarcă mai multe produse pentru a vedea ce funcţionează pe pielea ta.
• Foloseşte tot timpul o cremă cu factor de protecţie solar de cel puţin 15.
• Foloseşte o cremă hidratantă bună – produsele antiacneice usucă pielea.
• Nu atinge coşurile şi mai ales nu le stoarce. Nu faci decât să măreşti infecţia şi riscul de cicatrici.
Vezi cum să ascunzi rapid coşurile de pe faţă!
Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat