Dr. Ozana Moraru îţi răspunde la întrebări! Astăzi vorbim despre conjunctivită!

De Avantaje.ro pe

Conjunctivita este o afecţiune des întâlnită pe timpul verii. Iată cum o recunoaştem şi cum o tratăm!
Conjunctivita, în cele mai diverse forme ale ei, este o inflamaţie a stratului cel mai superficial al ochiului, numit conjunctivă, inflamaţie care de cele mai multe ori este de natură infecţioasă şi/sau alergică.
Mai rar poate avea şi alte cauze: unii factori chimici iritanţi sau un fond de sindrom de ochi uscat.
Dacă se asociază şi cu inflamaţia sau infecţia corneei, se numeşte kerato-conjunctivită.
Această afecţiune oculară nu este gravă, dar este relativ des întâlnită, mai ales primăvara şi vara, când există predispoziţie pentru dezvoltarea ei.
Conjunctivita infecţioasă are drept cauză un agent patogen microbian sau viral, mai rar micotic (ciupercă).
Forma infecţioasă poate fi transmisă prin contactul ochilor cu obiecte infectate – de la banalele mâini murdare până la portul unor lentile de contact contaminate.
Conjunctivita virală este mai puţin zgomotoasă clinic şi poate trece chiar fără tratament etiologic, simptomele fiind înroşirea moderată a ochilor, lăcrimare, fotofobie, usturimi şi mâncărimi oculare.
În conjunctivita bacteriană, pe lângă înroşirea ochilor, lăcrimare şi celelalte simptome mai sus amintite, există şi o cantitate variabilă de secreţie oculară, alb-gălbuie, asociată şi cu „lipirea genelor” dimineaţa.
Vezi continuarea pe avantaje.ro. CLICK AICI!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro