Alimentaţia de primavară: legume şi fructe de sezon!

De Avantaje.ro, pe

Primăvara este anotimpul schimbărilor semnificative atât în jurul nostru, cât şi în propriul organism, de aceea alimentaţia este extrem de importantă.

Explozia de lumină, caldură, amestecul de parfumuri şi culori, miracolul învierii naturii se reflectă prin adaptarea propriului organism la aceste condiţii.
Această adaptare are loc cu atât mai rapid în beneficiul nostru, cu cât suntem mai bine informaţi şi reuşim să aplicăm câteva noţiuni simple, la îndemână, pentru că trecerea de la anotimpul rece la cel cald să nu ne dauneze în vreun fel, ba dimpotrivă, să ne ajute.
Unul din elementele care ne ajută la adaptare este alimentaţia.
Primavara vine în întâmpinare cu fructele şi legumele de sezon care sunt înarmate cu un arsenal impresionant de vitamine, oligoelemente şi o serie întreagă de principii nutritive cu rol ţintit de fortificare, de creştere a rezistenţei organismului.
Răspunsul la întrebarea „Cum şi ce mâncăm în acest sezon?” se află în jurul nostru.
Dacă ne oprim şi analizam calităţile nutritive ale fructelor şi legumelor de sezon vom rămâne impresionaţi de proprietăţile lor nutritive, dar şi terapeutice şi adaptative la noile condiţii.
O prima indicaţie ar fi să folosim cât putem verdeţurile care cresc spontan imediat de cum dă căldura – urzica, banuţeii, leurdă.
Ele sunt alimente-medicament, folosite în preparate culinare, dar şi sub forme farmaceutice cu indicaţii pentru diferite afecţiuni.
În acest caz, avem certitudinea, în primul rand, că nu sunt modificate genetic şi nu s-au folosit nici îngrăşăminte.
Vezi continuarea pe avantaje.ro!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro