Trucuri pentru sex de la fetele rele

De Raluca Cristea pe

Să fii fată rea nu înseamnă să vorbeşti tare, să porţi piele neagră şi să ai zeci de bărbaţi la activ. Mai degrabă înseamnă să ai multă încredere în tine

Şi mai înseamnă şi să ştii ce vrei de la viaţa ta sexuală, să fii dezinhibată şi să îi ceri unui bărbat ceea ce ţi se cuvine. Iar bărbaţilor le place la nebunie asta. Ai mai jos câteva trucuri demne de fetele rele, la care să apelezi ca să îţi condimentezi viaţa sexuală!

Fă pe şefa


O femeie şireată ştie cum să se folosească cât mai plăcut cu putinţă de puterea de seducţie pe care o are asupra iubitului. Spune-i să se întindă pe pat şi foloseşte cătuşe, eşarfe şi orice altceva ca să nu poată să te atingă. Dacă nu vă plac astfel de jocuri erotice, poţi doar sa îi ţii mâinile strânse cu mâinile tale. Este perfect mai ales dacă faceţi sex cu tine deasupra.

Pune-l pe jar


Tortura sexuală există şi pe el îl excită foarte tare! Sărută-l mai întâi pe lobul urechii apoi pe gât, opreşte-te mai mult pe piept şi sfârcuri, apoi sărută-l pe abdomen şi pelvis, pentru ca apoi să revii sus, la buze şi gât! Bineînţeles că el îşi imagina altceva când coborai tot mai mult, astfel că după un astfel de joc te vrea şi mai tare.

Provoacă-l


Pentru că este din ce în ce mai excitat, va vrea să îi dai drumul din strânsoarea mâinilor. Iar tu nu o să-i dai drumul până nu îţi spune de ce te vrea atât de tare şi ce are de gând să îţi facă. În timp ce îl întrebi, accentuează fiecare cuvânt şi priveşte-l intens. După ce te convinge, dă-i drumul şi lasă-l să te domine.

Costumează-te


Dacă ai chef de sex romantic, jucăuş, îmbracă lenjerie intimă albă sau roz şi prinde-ţi părul. Dacă vrei să domini, cumpără-ţi un costum din latex sau lenjerie intimă neagră, desuuri şi un bici de la sex shop. Adaugă şi niste replici sugestive – dacă faci pe incocenta, spune-i că este prima dată pentru tine şi nu ştii ce o să-ţi facă; dacă vrei să fii stăpâna expertă, spune-i unde vrei să te atingă şi ce vrei să-ţi facă.

Dă frâu liber energiei


Cum altfel decât prin gemete, tot felul de sunete şi limbaj murdar (dirty talk) ? Dă frâu liber energiei prin orice sunet vrei şi nu îţi fie teamă de reacţia lui. Cum ar putea să nu îi placă când vede că te face să te simţi atât de bine?

Fă sex oricând ai chef


Nu chiar pe oriunde, ci mai degrabă oricând ai chef în locaţii în care crezi că merge fără să fii prinsă în fapt. Aşa că, indiferent dacă vă aflaţi în lift, în holul de la intrarea în casă sau în maşină, surprinde-l cu o poftă nestăvilită de sex. Dacă vede că nu ai nicio grijă ci doar chef de sex, nu se va opune, ba chiar te va surprinde şi el!

Foto:  Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat