Trăieşti lângă un afemeiat? Cum îţi dai seama

.

Dacă oriunde mergeţi încearcă să le capteze atenţia femeilor din jur, le face complimente şi chiar flirtează, ai de-a face cu un cuceritor de profesie.
Dacă trăieşti lângă un afemeiat, trebuie sa ştii că aşa îşi exprimă el nevoia de a fi iubit, acceptat şi, mai ales, de a fi în centrul atenţiei”, spune psihologul Cristina Ion-Radulescu. Trebuie să mai ţii cont şi de faptul că cei mai mulţi dintre cei care adoptă flirtul ca mod de viaţă au o stimă de sine scăzută.

Cuceritor tot timpul

Te gândeşti că un astfel de bărbat este încrezător în el însuşi, dar, nu e valabil pentru toţi. Mulţi se simt mai bine atunci când văd că pot capta atenţia şi li se confirmă că sunt „valoroşi”. Poate acesta este şi cazul partenerului tău. Atunci ar fi bine sa îţi aduci aminte de începuturile relaţiei voastre si sa îi arăţi mai multă preţuire, să îi spui ce îţi place, ce admiri la el, să îl lauzi de faţă cu ceilalţi. Dacă vezi că vrea în continuare să cucerească toate femeile, spune-i acasă că te deranjează. Alege un moment liniştit şi încearcă să nu faci din această discuţie o ceartă.

Flirt inconştient

În unele cazuri, s-ar putea ca el sa nu fie nici macar constient ca flirteaza. Este concentrat doar pe a capta atenţia si a trezi admiraţia sexului frumos. Dacă aşa stau lucrurile în cazul vostru, ai putea să îi arăţi filmări de la petreceri, să vadă şi el şi să conştientizeze ce face. Mai poţi ruga o persoană în care are încredere să îi spună cum este perceput comportamentul lui. Dacă nu erau acestea intenţiile lui, va încerca sa se schimbe. Poate nu va reuşi din prima şi ar fi bine să îl faci atent, dar cu calm şi fără să îi reproşezi. Ai putea chiar să foloseşti umorul ca să detensionezi situaţia.

Strategii de cuminţire

„Daca îi reproşezi şi îi faci crize, nu rezolvi nimic. Va proceda tot cum vrea el. O metodă care ar putea avea şanse sa îl pună pe gânduri este aceea de a trata cu indiferenţa atitudinile lui. Îi mai poţi sugera ca i-ai putea raspunde cu aceeasi monedă”, este de părere psihologul. Poţi sa te comporţi la fel ca el pentru a-i arata că doare. Dacă te apostrofează, spune-i că vei înceta, dar sa ţina cont ca asa te simţi şi tu. Atunci s-ar putea sa realizeze şi sa încerce sa-si schimbe comportamentul. Dacă este mai mult decât flirt şi ştii că obişnuieşte să meargă mai departe, depinde de tine sa accepţi sau nu. Chiar daca îţi va jura că se schimbă şi că nu se va mai întâmpla, este posibil să calce strâmb din nou. Poţi aştepta doar ca vârsta să îl facă să se mai liniştească.

Ataşament nesănătos

„Daca traieşti lângă un afemeiat, înseamnă că ai ales sa accepţi acest comportament. Chiar daca te face să suferi, simţi că numai acest barbat este pentru tine. Aceasta înseamnă că ai dezvoltat de-a lungul timpului un tip de ataşament dependent. De regulă, astfel de persoane sunt nesigure şi cer de la partener foarte multe dovezi de afecţiune şi apropiere, deoarece consideră că acesta nu-i iubeşte suficient sau vrea să-i părăsească. Dar, pe de altă parte, sunt foarte speriaţi de ideea de a rămâne singuri, crezând că nu vor mai gasi pe cineva care să-i iubească. Sunt barbaţi afemeiaţi care doar flirteaza, fără sa treacă la fapte, însa sunt alţii (mult mai mulţi) care nu se dau în lături să-şi înşele partenerele.”

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton