Sex: Top 6 vagine uimitoare, din întreaga lume

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

În toată lumea nu există două vagine la fel, unele mai neobişnuite ca altele. Toate au aceleaşi funcţii, însă femeile care le „poartă” au descoperit lucruri inedited despre ele. Iată despre ce este vorba:
Femeia cu două vagine
O femeie din Marea Britanie, Hazel Jones, s-a născut cu o afecţiune foarte rară: are două vagine. Afecţiunea se numeşte uterus didelphys – adică două utere şi două vagine, iar un astfel de caz apare la un milion de femei. Hazel şi-a pierdut virginitatea de două ori şi are două menstruaţii pe lună, dar în acelaşi timp. Medicii i-au oferit opţiunea să îi îndepărteze chirurgical cel de-al doilea aparat reproducător, însă femeia a refuzat din cauza complicaţiilor ce pot apărea în urma intervenţiei.
Sex: Mişcări pe care bărbaţii le-au furat din filmele porno
Femeia cu sulul de hârtie
Carolee Schneeman a fost o artistă care, în timpul unui spectacol de divertisment, în 1975, s-a urcat pe o masă, a rămas în pielea goală şi apoi a scos un sul de hârtie scrisă din vaginul său. Apoi a citit textul de pe hârtie.
Cel mai mare „gang-bang”
Gang-bang apare în filmele porno şi presupune ca actriţa principală să facă sex cu mai mulţi parteneri, în acelaşi timp. În anul 1999, actriţa de filme porno Houston a jucat în „Cel mai mare gang-bang 3”, un film XXX în care ar fi făcut sex cu 620 de bărbaţi. În realitate au fost doar 125 de bărbaţi, dar oricum este neobişnuit.

Citeşte mai departe pe pagina următoare!

Cel mai puternic vagin
Tatiana Kozhevnikova a intrat în Cartea Recordurilor Guinness ca femeia cu cel mai puternic vagin din lume. Poate ridica şi 14 kilograme cu vaginul ei şi chiar are gantere special create pentru… aparatul ei reproducător.
Dragoste şi sex: De ce ar trebui să dormi mai des în pielea goală
Femeia fără vagin
Dacă există femei cu câte două vagine, există şi femei fără. Una din 4000 de femei se naşte fără vagin. Mai exact, zona genitală este formată la exterior, însă vaginul nu există, ci acolo unde ar trebui să existe, ci în loc este doar o mică „gropiţă”.
Sex: Top 6 vagine uimitoare, din întreaga lume
Labiile alungite ale femeilor din Rwanda
Dacă în statele civilizate, femeile îşi fac operaţii de labioplastie – pentru micşorarea labiilor – în Rwanda, femeile îşi lungesc acea parte a organului feminin, pentru că în cultura poporului, cu cât labiile sunt mai lungi, cu atât cuplul este mai satisfăcut din punct de vedere sexual.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton