Sex: Ce-ai zice de puţin sado-masochism cu lucrurile din casă?

De Adina Radu, pe
Sex

Resursele financiare sunt finite şi dacă nu îţi permiţi să faci drumuri la sex-shop, tot ce trebuie să faci este să îţi foloseşti imaginaţia un pic. Iată câteva idei ce te-ar putea scuti de astfel de cheltuieli:
Peria de păr
O perie de păr poate fi folosită în mai multe moduri – dacă partenerul este un pic sado-masochist, o poţi trece cu perii peste spatele lui, apăsând uşor. Altfel, o poate folosi şi el pe post de paletă cu care să te lovească obraznic peste fund.
O cravată, o eşarfă
O cravată poate fi foarte kinky (pervers, n.r.) atunci când vă jucaţi, ca parte din preludiu. O poţi folosi să-l legi de mâini la spate, în timp ce dansezi în poală sau îl poţi lega la ochi cu ea (ori cu o eşarfă), ca tot ce îi spui că îi vei face să devină mai incitant.
Cureaua
O curea poate fi mult mai bună decât o cravată, dacă o veţi folosi pe post de cătuşe. Nodurile de la cravat se pot strânge prea tare şi să-i taie circulaţia, pe când o curea rămâne fixată. De asemenea, dacă vă atrage ideea de BDSM, o puteţi folosi pe post de bici cu care să vă plesniţi peste fund.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!