Sex: Cele mai bune poziţii de 1 Mai

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Saptămâna aceasta este una destul de uşoară: Ziua Muncii este exact la mijlocul săptămânii şi cei mai mulţi angajaţi au profitat de ocazie şi şi-au luat liber până la sfârşit, iar în weekend sunt şi sărbătorile Pascale. Cu atât de mult timp liber nu poţi decât să te relaxezi şi ce fac oamenii atunci când se relaxează? Se simt bine…
Fie că preferi să pleci în vacanţă, să ieşi la grătare cu prietenii sau doar să rămâi acasă să te odihneşti cu filme bune, acum ar fi ocazia potrivită să îţi reîmprospătezi viaţa sexuală, să te reconectezi emoţional cu iubitul tău, să încerci noi poziţii:
Ca un covrig
Tu stai întinsă în pat, pe şoldul stâng, în timp ce partenerul tău stă îngenuncheat în faţa ta, încălecând piciorul tău stâng (cel care stă sub tine). Aşează-ţi piciorul tău drept (cel de deasupra) deasupra coapsei sale drepte, iar din această poziţie el te poate penetra adânc, ajungând astfel şi la punctul G. În plus, în timpul actului, el îţi poate stimula şi clitorisul cu capul penisului său.
La călărit
Poziţia aceasta seamănă foarte mult cu Cow-girl inversat. Partenerul tău stă întins pe spate, cu un picior întins şi unul îndoit în sus. Tu îl încaleci la mijloc, cu spatele spre faţa lui, iar piciorul lui ridicat trebuie să fie între picioarele tale. Te poţi ţine de genunchiul lui pentru a face mişcări mai ample şi din ce în ce mai rapide. În plus, din poziţia aceasta îţi este stimulat şi clitorisul.
Frigiditatea: Există sau este un mit?
Doggy Style
Aceasta nu este una dintre poziţiile cele mai preferate de femei, pentru că bărbaţii în general le penetrează rapid şi mai agresiv, însă mulţi dintre ei se simt mai bine când o fac aşa. Nu trebuie să staţi cap-coadă în poziţia aceasta, dar cu siguranţă îl vei bucura, măcar pentru câteva momente sau dacă vrei să-i oferi un happy-end foarte… happy.Joc cu sânii
Sfârcurile sunt adevărate zone erogene, iar stimularea lor în timp ce faceţi sex te poate ajuta să ajungi la orgasm mai uşor şi mai repede. Pentru asta, el trebuie să stea din nou în poziţie de L în pat, iar tu îl încaleci, însă de data aceasta vei sta cu faţa spre el. Picioarele tale vor fi îndoite, iar spatele arcuit cât de mult poţi. În timp ce te penetrează, spune-i să se aplece în faţă cât mai tare, până ajunge la sfârcurile tale, pe care le poate linge sau muşca uşor – depinde de tine.
Sex: Cele mai bune poziţii de 1 Mai
Sex în duş
Propune-i să faceţi duş împreună de dimineaţă, iar după ce vă spălaţi unul pe celălalt, te poţi întoarce cu spatele la el, dându-i acces total la vaginul tău. Mai mult, cu o mână te poate ţine de şold, iar cu cealaltă îţi poate stimula clitorisul. Dacă aveţi cada aşezată chiar în faţa unei oglinzi, puteţi profita de ea: priviţi-vă în timp ce faceţi sex. Este foarte excitant şi veţi avea la ce să vă gândiţi apoi toată ziua.
Sex: De ce mimează bărbaţii orgasmul ?
Ca o leoaică
Aşează-te pe pat, întinsă pe burtă, cu picioarele şi bazinul uşor ridicat – este mai simplu dacă pui o pernuţă sub abdomenul tău. Iubitul tău te penetrează din spate, însă spune-i să nu-şi lase greutatea corpului pe tine, ci să se ţină în mâini, deasupra ta. Plăcerea va fi mai intensă, pentru că din poziţia aceasta penisul său va părea mai mare şi îţi stimulează punctul G mai uşor.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton