Dependenţa sexuală, o problemă a zilelor noastre

De Adina Radu, pe
Sex

Cu siguranţă ai auzit de celebrele scandaluri din anii trecuţi, cu Tiger Woods, Charlie Sheen sau Jesse James, despre care s-a scris apoi că ar fi dependenţi de sex. Ei bine dependenţa sexuală nu înseamnă doar să ai foarte mulţi parteneri sexuali deşi te afli într-o relaţie stabilă sau o căsnicie.
Dependenţa sexuală înseamnă modul în care unii oameni ajung să facă faţă stresului cotidian – prin sex sau masturbare. Cei mai mulţi care suferă de această adicţie nu îşi pot controla comportamentul şi investesc foarte mult timp în fanteziile lor sexuale.

Motivele dependenţei

Fiecare om ajunge dependent de sex din motivele sale, însă psihoterapeuţii au descoperit trei tipuri de motive principale: biologice, psihologice şi spirituale.
Motivele biologice presupun o dependenţă asemănătoare cu cea de droguri: persoana este dependentă de endorfinele eliberate în organism atunci când face sex. Din punct de vedere psihologic, un om devine dependent sexual după ce a suferit o traumă în trecut şi acesta este „tratamentul” pe care l-a găsit, iar din punct de vedere spiritual se simte comod şi chiar celebrat atunci când îşi răsfaţă comportamentul.

Diferenţa dintre dependenţa sexuală şi dorinţa sexuală

De obicei persoanele cu libidoul mare sunt satisfăcute în urma actului sexual şi nu caută o rezolvare – chiar dacă este vorba de o căutare inconştientă – în relaţiile întreţinute. Pe când dependentul sexual nu poate suporta un refuz de la partener şi nu este satisfăcut.
În plus, un dependent sexual nu are neapărat nevoie de parteneri, ci poate fi dependent de masturbare, de satisfacerea proprie. Dependentul sexual poate fi şi bărbat şi femeie, iar pentru a scăpa de această problemă trebuie să meargă la un specialist.
Foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!