Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Ziua e mai lungă, ai mai mult timp de distracţii şi toată lumea pare mai relaxată vara – atmosfera de vacanţă le prieşte tuturor. Tu eşti veselă tot timpul pentru că ai cunoscut un bărbat de care te-ai îndrăgostit şi ai impresia că dacă se termină vara, trebuie să revii la seriozitate. Dar poţi transforma acest flirt într-o relaţie serioasă.
Întâlniri ocazionale
Fiind o „iubire de o vară”, nu are rost să încercaţi ceva serios încă de la început (de fapt, cam aşa ar trebui să înceapă orice relaţie de cuplu). Fiecare caută o distracţie pe timpul anotimpului călduros, însă niciunul poate nu caută o relaţie serioasă, o mare dragoste şi aşa mai departe. Aşadar vă mişcaţi încet cu relaţia, ieşiţi ocazional, iar acest lucru vă ajută să vă daţi seama dacă într-adevăr există sentimente mai puternice sau este doar un flirt care trece aşa cum a venit.
Calitate şi nu cantitate
Cu toate că vă vedeţi mai rar, mergeţi la întâlniri calitative. Uită de mersul la film şi la cină, ci încercaţi să faceţi lucruri mai puţin obişnuite împreună – faceţi un voluntariat împreună, mergeţi la căţărat la panou sau la munte sau orice locaţie unde ieşiţi un pic din zona de confort. Astfel poţi descoperi şi o altă faţă a lui, care probabil ţi se va părea mai atrăgătoare. El, la fel.
Discuţii intime
Cu cât vă apropiaţi mai mult în timp, cu atât poţi începe să povesteşti lucruri personale din trecut, ca doi prieteni. Cu cât vă împrieteniţi mai mult, cu atât aveţi mai multe şanse ca relaţia voastră să devină serioasă în timp. Dacă tu cauţi doar atracţia sexuală, aceasta poate dispărea în timp şi veţi ajunge, până la urmă, la despărţire. Citeşte mai multe pe pagina următoare!
Unul dintre cele mai mari obstacole cu care te poţi confrunta la începutul relaţiei este să crezi lucruri prea mari despre persoana de care te-ai îndrăgostit. Este normal să îl vezi grozav, nemaipomenit şi aşa mai departe, însă nu face greşeala să îl urci pe piedestal şi să-l laşi acolo. Dacă nu porniţi pe picior de egalitate, există şanse mari ca relaţia să se destrame curând. Trebuie să îţi dai seama ce aduci relaţiei, la fel şi el.
Vreţi să încercaţi o relaţie serioasă?
V-aţi dat seama că v-aţi apropiat destul de mult, deşi nu acesta era planul iniţial. Şi atunci hotărâţi împreună că aţi putea încerca să fiţi un cuplu şi să vedeţi unde vă duce acest lucru mai departe. Nu uita, însă, că onestitatea este cheie. Vorbeşte-i despre sentimentele tale şi ce aşteptări ai pe termen scurt şi mediu, află dacă vedeţi lucrurile în acelaşi fel. Apoi dă-ţi voie să simţi mai mult decât infatuare, chiar dacă până acum te-ai ferit de sentimente serioase.
Dacă sunteţi pe aceeaşi lungime de undă şi vreţi lucruri asemănătoare, atunci nu rămâne decât să începeţi să vă purtaţi ca un cuplu adevărat. În plus, dacă simţi că într-adevăr merită să faci totul pentru această relaţie, găseşte o cale de mijloc, un compromis, astfel încât să vă fie bine amândurora.