Experiment: Cum mi-am petrecut două săptămâni pe Tinder

.
12Tinder, cea mai hot aplicație de dating online, a ajuns la sfârșitul anului trecut la nu mai puțin de 100 de milioane de utilizatori activi. Am hotărât că e momentul să nu mai stau deoparte și am intrat în cursă!

Vera 35 și câteva fotografii bine alese. That’s me! Atât și nimic mai mult poate afla, la prima vedere, un bărbat de pe Tinder despre mine. În plus, poate vedea prietenii comuni și interesele comune, pe care aplicația le ia din contul de Facebook necesar pentru a te loga. Nicicând găsirea unui partener n-a fost o treabă mai ușoară și la îndemână. În epoca datingului pe mobil, nu mai trebuie să te ridici de pe canapea, ci doar glisezi cu degetul pe un ecran care-ți oferă în permanență opțiuni nesfârșite, având ca unic criteriu proximitatea și vârsta. Tinder funcționează prin GPS, este un radar de potențiali parteneri aflați pe o distanță de maximum 160 km în jurul tău – distanță ce poate fi restrânsă la 2 km, caz în care ai mari șanse să dai peste vecinul de bloc, colegul de birou sau, de ce nu?, tipul ăla hot care stă la masa de alături la cafenea. Mergând pe principiul universal de „instant gratification“, poți intra în contact cu cineva doar în urma unui like reciproc; există doar două posibilități: X sau inimioară, altfel spus Nope sau Like, iar decizia se ia într-o secundă, bazată doar pe gradul de atractivitate al unei fotografii. {i acum, că detaliile tehnice au fost lămurite, să trecem la treabă!
Like me, love me, tinder me!
Mi-am făcut cont din curiozitate, din frivolitate, pentru că „toată lumea are“, pentru că „nu se știe niciodată“ și pentru a scrie acest articol. Am găsit acolo de toate, ca-n viața reală, de la hipsteri cu bărbi, citate cool și poze de profil „instagramate“ până la tipi care-și pozează mușchii în oglinda de la sală sau mașina din dotare, iar uneori chiar… nevasta și copilul. Am vorbit despre viață, sex (foarte des), relații, vreme, filme, am trimis emoticoane la greu, am primit melodii, am strâns zeci de like-uri la poze (există posibilitatea de a încărca fotografii, temporar, 24 ore, numite Moments), am flirtat, am râs și m-am enervat, era să mă îndrăgostesc, am ieșit la câteva întâlniri și n-am făcut sex cu niciunul. Cam așa arată bilanțul meu general pe Tinder.
CF & CMZ
Unul dintre primii tipi cu care am conversat pe Tinder a fost Mihai 25, cu care n-am schimbat mai mult de câteva replici banale, cât să mă prind că tipul are o problemă majoră: lipsa vocalelor. O fi de la vârstă, mi-am spus, am abandonat conversația și am „ridicat“ căutarea începând cu 30, dar Mihai a continuat să-mi scrie. Zilnic. „Cf?“ sau „Cmz?“, urmat de un smiley face. Pe la orele 10 ale dimineții, timp de aproape două săptămâni, Mihai îmi trimitea, conștiincios, mesajul care rămânea fără răspuns. Într-o bună zi, m-am hotărât să-i răspund la întrebare. „Bn“, am zis și-am reînceput un dialog halucinant, compus din cuvinte din care lipsea orice vocală cu desăvârșire, de parcă
am fi discutat într-un cod secret. Dacă nu i-aș fi dat Unmatch, sunt sigură că Mihai ar fi continuat să-mi scrie și azi…
Dacă aveți posibilitatea să faceți sex și cu mine…
După prima săptămână, m-am hotărât să testez oferta promițătoare a expaților din București. Dintre zecile de francezi, spanioli, germani, italieni, plus un american din Miami venit aici în vacanță (wtf?), eu l-am ales tocmai pe un tip din… Azerbaidjan, venit să lucreze pentru un ONG și care, după un foarte scurt schimb de replici, a venit cu o propunere înduioșătoare pe care o redau aici: „I would like to have sex with you. I haven’t had sex for almost 8 months since I came to Romania“. Cum nu practic sexul ca formă de caritate, m-am gândit să-i dau totuși o mână de ajutor unui străin în nevoie, și l-am îndrumat către barurile din Centrul Vechi al Capitalei, împreună cu un scurt set de instrucțiuni. Rezultatele nu s-au lăsat așteptate, omul mi-a scris a doua zi să-mi comunice că a obținut un „sex massage“ în schimbul a 200 de lei. Nu am știut dacă să-l felicit sau nu…
Mă numesc Max și mi-e frică de copii!
Cum mă atrag ciudățeniile, mi-am pierdut ceva timp conversându-mă cu un tip de 27 de ani care avea la profil o fotografie cu un lup îmbrăcat în costum. Foarte drăguț, cu umor, așa că am făcut schimb de profiluri de Facebook (un obicei al „tinderilor“ este să continue conversațiile pe FB sau pe WhatsApp). După vreo două zile, timp în care Mr. Max mi-a cotrobăit prin profilul de FB, mă trezesc cu un ditamai mesajul de scuze de la el. Observase că am copii și era absolut îngrozit că ar fi putut să-mi facă propuneri indecente. Că ar fi putut jigni o mamă respectabilă cu eventuale aluzii sexuale. Aproape că mă numea doamnă și-mi spunea „săru’mâna“. Ca să nu se mai zvârcolească zadarnic în chinurile remușcărilor, l-am șters eu fără regrete…
Raphael Fernando Garcia Barcelona
Întâmplarea a făcut să plec câteva zile la Barcelona, iar Tinder, conștiincios, mi-a propus o listă cu câteva zeci de spanioli superbi. Like după Like, în doar trei zile am adunat vreo 30 de „bucăți“ care-mi propuneau cu entuziasm să-mi arate orașul, mai ales părțile lui mai puțin turistice. M-am trezit în fiecare dimineață cu zeci de mesaje, mai toate conținând apelative precum „linda“, „guapa“ sau „bonita“, inimioare și senzația că Barcelona trebuie să fie orașul perfect pentru a veni… single sau cu prietenele puse pe distracție! Așa că Javier, Ricardo, Ramon, Francisco, așteptați-mă, băieți, la anul vin din nou!

telefon-tinder1412
Domnul Ce-păcat-că-i-însurat!
La fel ca în școala generală, se aplică principiul dacă un tip chiar îmi place, atunci fie nu mă place și el , fie are prietenă, fie are o problemă… După o conversație spumoasă, plină de umor (mai mult din partea lui) și de imaginație (mai mult din partea mea), cu un tip care nici nu cerea sex din milă, nici nu se arăta îngrozit de faptul că am copii și – foarte important – nu ezita să folosească vocalele și semnele de punctuație, iată că a venit și momentul să ies la my first date stabilită pe Tinder. Vinul rosé, restaurantul drăguț, conversația la fel de spumoasă, întreruptă de complimente despre ochii și zâmbetul meu (știu, e un clișeu, dar funcționează!), până la momentul menționării existenței unei soții care-l aștepta acasă. {tiu, știu, Tinder is for casual sex, nu pentru a-ți găsi sufletul-pereche alături de care să îmbătrânești, dar am și eu principiile mele de modă veche: exclus provincia și bărbații însurați!
Vox Populi pe Tinder
Ce-și doresc bărbații de la această aplicație? Cei care nu recunosc că își doresc partenere ocazionale de sex susțin varianta, mai politically correct, că ar vrea să cunoască „oameni noi“ și să încerce „experiențe noi“. Un tip mi-a mărturisit că în 8 luni de când și-a făcut cont a reușit să se întâlnească cu peste 20 de femei, a făcut sex cu mai mult de jumătate dintre ele, iar cu două sau trei a avut chiar relații de scurtă durată. Altul a declarat că-l folosește mai mult pentru călătorii, unde se dovedește a fi util – practic, dacă ai multe călătorii de afaceri, îți poți găsi în câteva ore, oriunde în lume, pe cineva cu care să bei ceva (cel puțin…). Altul, proaspăt despărțit, mi-a zis că-și caută soție și m-a bombardat cu un set de întrebări foarte precise, un soi de test de personalitate, ca la interviurile din multinaționale. Am fost întrebată dacă sunt „de familie bună“, dar și dacă practic „sexul total“, două noțiuni aparent opuse care par să perpetueze clișeul conform căruia femeia perfectă este „doamnă-n societate și curvă-n pat“. Una peste alta, Tinder este o loterie, un joc care funcționează după reguli simple, dar cu rezultate imprevizibile!
P.S. În caz că vă întrebați: tipul din Azerbaidjan nu a făcut încă sex!

Foto: Northphoto

 

Citește și O aplicație pentru relația perfectă

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton