Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
De cele mai multe ori intuiţia ne spune rapid ce ar trebui să facem mai departe, dar tot de atâtea ori refuzăm să ne ascultăm propriile instincte de teamă că rămânem singuri, că nu avem destulă încredere în sine sau sperând că lucrurile se vor îndrepta până la urmă. Din păcate, chiar dacă vă iubiţi, uneori trebuie să ajungeţi şi la despărţire. Este dureros, dar iată ce trebuie să iei în calcul: Toţi prietenii lui sunt singuri
Sunt prietenii lui de foarte mult timp, se înţeleg de minune şi le place să se distreze împreună. Dacă toţi prietenii lui sunt singuri, probabil şi el are aceeaşi gândire ca ei. De obicei, bărbaţii care sunt pregătiţi să se implice în relaţii serioase renunţă la obiceiurile de burlac, ci renunţă la comportament şi preferă să petreacă timpul în compania prietenilor aflaţi în relaţii. În plus, prietenii lui singuri s-ar putea să facă glume la adresa lui, fiind singurul cu prietenă sau se supără pe el pentru că alege să iasă în oraş cu tine şi nu cu ei. Relaţii: Şi el are nevoie de afecţiune. Uite ce vrea să audă de la tine Vorbeşte urât despre fosta
Dacă este genul de bărbat care vorbeşte urât despre fosta iubită, fosta soţie sau chiar despre mama lui – chiar dacă este greu de crezut, se întâmplă – nu mai rămâne mult timp până ce tu vei ajunge „fosta” despre care vorbeşte neplăcut. Este evident că nu respectă femeile din viaţa lui.
Citeşte mai multe pe pagina următoare!
Are acelaşi ţel de prea mult timp
În general femeile sunt atrase de bărbaţii ambiţioşi, care ştiu ce vor şi depun efort în acest sens, însă ar trebui să te îngrijorezi dacă el vrea acelaşi lucru de foarte mult timp şi totuşi nu a reuşit să-l obţină. Nu doar îi este greu să se angajeze pentru a-şi atinge obiectivul, probabil este dependent de celelalte persoane din viaţa lui şi nu are un plan în care să fie inclusă şi cariera, de exemplu. Cel mai probabil caută o iubită care să-i fie ca o mamă, cineva care să aibă permanent grijă de el. Dragoste şi sex: Mai este îndrăgostit de fosta iubită? Nu îi plac aceleaşi lucruri ca şi ţie
Specialiştii au spus de multe ori că opusurile se atrag, dar asta se referă la personalitatea emoţională. Dacă eşti într-o relaţie cu un bărbat cu care nu eşti compatibilă pe niciun plan, cel mai probabil că relaţia nu va supravieţui prea mult. Succesul unei relaţii înseamnă să ştii ce-ţi doreşti şi partenerul tău să vrea acelaşi lucru.