Din Dragoste: Mituri descifrate şi sfaturi utile pentru un mariaj fericit

De Unica.ro pe

Mitul: Nu vă culcaţi niciodată supăraţi, dacă nu rezolvaţi conflictele imediat, acestea vor degenera în timp ajungându-se la resentimente şi poate chiar despărţire.
Aşa spune folclorul căsniciilor. Că nu e bine să pui capăt unei zile fără a pune în prealabil capăt şi neînţelegerilor din cadrul cuplului. În mod ideal, sigur, ar fi foarte bine să fim capabili de a ne ierta greşelile şi omisiunile de îndată ce acestea apar. Din pacate însă, la nervi, nicio ceartă nu poate fi purtată calm şi constructiv, fără resentimente sau fără ca lucrurile să degenereze. De cele mai multe ori nimic nu se rezolvă astfel, partenerii devenind din ce in ce mai furioşi. Iar stabilirea unei limite de timp în care să îşi rezolve problemele pune presiune şi mai mare asupra lor.

Noua regulă: Noaptea este un bun prilej pentru a vă detensiona. Conflictele vor fi rezolvate mai uşor cu mintea limpede, odihnită şi într-o atmosferă mai calmă. În loc să petreceţi toata noaptea încercând să rezolvaţi o dispută de peste zi, culcaţi-vă liniştiţi şi aşteptaţi dimineaţa pentru a trata subiectul mai pe larg, cu calm şi o dispoziţie cu totul şi cu totul diferită. Seara, chiar dacă sunteţi supărţi unul pe celălalt, sunteţi deja epuizaţi pentru a mai purta o discuţie serioasă. Sărutaţi-vă, spuneţi-vă noapte bună şi reveniţi dimineaţa la punctul de plecare.

Şanse sunt ca odată ce timpul trece, cearta să se transforme într-o discuţie simplă şi problema să se rezolve mult mai uşor.

Prințul Louis împlinește un an. Ce fotografii au publicat Ducii de Cambridge

Prințul Louis împlinește un an. Ce fotografii au publicat Ducii de Cambridge