De ce povestim străinilor problemele noastre

De Stela Moisescu, pe

Psihologul Zick Rubin a intitulat fenomenul- „Străinul din tren”. Este vorba de situaţia în care povestim tot felul de intimităţi unui străin, pe care, cel mai probabil, nu-l vom mai revedea vreodată.
Deşi preferăm să vorbim cu cei apropiaţi despre problemele delicate, uneori discuţia cu un străin pare o soluţie mai bună. Cercetătorii susţin că suntem înclinaţi să oferim detalii intime despre noi unui necunoscut atunci când ştim că ne putem descotorosi de el oricând dorim.

Totodată, potrivit lui Rubin în timpul fenomenului ne purtăm ca nişte copii, căci aşteptăm ca celălalt să facă prima dezvăluire, pentru a începe şi noi să ne confesăm.

Iată care sunt avantajele care ne motivează să povestim intimităţi unui străin!

Psihologul Crina Ionela Irimia aseamănă fenomenul „Străinul din tren” cu mersul la psihoterapeut, unde regula deontologică stipulează ca specialistul şi pacientul să nu se fi cunoscut înainte de consultaţie.

„Cu un străin îţi este mai puţin teamă că vei fi judecată”, apreciază psihologul Irimia. Totodată, ai impresia că străinul este mai obiectiv decât prietena cea mai bună, aşa că speri că vei primi un sfat pertinent, fiind pregătită să auzi „crudul adevăr”.

Specialistul precizează că te simţi în siguranţă confesându-te unui necunoscut pentru că nu te interesează care este părerea lui despre tine în mod special, ci care este părerea lui despre problema în sine. Aşa că te descarci şi scapi de angoase fără să te temi de impresia pe care o laşi străinului.

Psihologul Anca Samachis consideră că uneori problema este de aşa natură încât nu doreşti ca tocmai cei apropiaţi ţie să afle că te confrunţi cu ea. În încercarea de a păstra aparenţele în faţa lor preferi să te confesezi unui străin. La fel, îţi poate fi frică să te încrezi în discreţia unei cunoştinţe, iar problema să iasă la iveală în cercul de prieteni. Un străin nu va avea acces la cei care te cunosc, deci riscul este nul.

Psihologul mai atrage atenţia că discuţia cu un prieten poate fi mai dificil de întreţinut, decât cea cu un străin. „Este ca şi cum ai vorbi cu tine însăţi, când vorbeşti cu un străin.” Cu un apropiat trebuie să ţii cont de feedback-ul pe care ţi-l oferă şi cu care poate nu eşti de acord.

Dar cel mai important este că discuţia cu un străin este una singură. „Precum sugerează şi titulatura fenomenului, odată ce ai coborât din tren, străinul nu va mai reveni în viaţa ta”, afirmă psihologul Irimia. Prin urmare, nu te va mai provoca la o nouă discuţie şi nu îţi va cere alte detalii privind problema ta.

Ai lăsat în urmă străinul, şanse mari sunt să faci la fel şi cu problema care te frământa!

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro