Preferinţele bărbaţilor în materie de sex

De Stela Moisescu pe

Întrebă-l pe iubitul tău ce îşi doreşte de la tine în materie de sex şi îţi va răspunde că nu trebuie să te schimbi cu nimic. „Nu trebuie, dar ar fi frumos să…”, gândeşte acesta.

Ei bine, unii bărbaţi aleg să nu spună direct ceea ce-şi doresc în pat şi nici ce-i deranjează la iubita lor. Ei vor face însă apropouri sexuale de care e posibil să nu te prinzi.

Dorinţele neîmplinite în dormitor au „talentul” de a ne afecta relaţia de cuplu. Aşadar, află ce vor şi ce nu vor bărbaţii în pat, precum şi apropourile pe care le folosesc pentru a obţine ceea ce-şi doresc de la tine.

Ce vor bărbaţii în pat?

1. Sex oral reuşit

Orice bărbat îşi doreşte o femeie dezinhibată şi pricepută în a face sex oral. Ce înseamnă acest lucru? Să fii tu cea care iniţiază sexul oral, să-i provoci plăcere cu fiecare mişcare şi să ai o atitudine pasională în timpul actului.

Bărbatul te va anunţa în trei paşi că doreşte de la tine o partidă de sex oral: îţi face el ţie sex oral în speranţa că-i vei întoarce favorul, începe să facă apropouri- înserează sexul oral într-o fantezie de care îţi povesteşte şi începe să facă presiuni de tipul: sexul oral este o practică sexuală ce trebuie făcută reciproc.

Dacă niciuna din tehnici nu funcţionează, puţini bărbaţi vor accepta să trăiască toată viaţa lipsindu-se de acest aspect. Cei mai mulţi vor încerca să te convingă să-ţi schimbi părerea o anumită perioadă de timp. Ulterior unii vor căuta în altă parte ceea ce nu primesc de la iubita lor, în timp ce alţii vor considera despărţirea ca fiind alternativa cea mai potrivită.

Dacă nu te deranjează să-i faci sex oral, ai nevoie şi de tehnica potrivită. Bărbatul implicat într-o relaţie nu-i va spune iubitei sale că nu se pricepe la acest aspect. Aşadar, fii atentă la reacţiile iubitului tău în timp ce îi faci sex oral. Dacă observi că te ghidează în timpul actului, înseamnă că nu-i oferi încă ceea ce-şi doreşte, dar el e dispus să te înveţe.

Bărbaţii sunt uşor de stimulat vizual. Dacă se uită la tine în timpul actului şi nu intervine cu niciun gest în ceea ce faci tu, înseamnă că-i oferi iubitului tău o partidă de sex oral reuşită.

2. O femeie pasională  

Ei îşi doresc să nu-ţi cenzurezi reacţiile, cu cât eşti mai expresivă, cu atât mai bine. Bărbaţii apreciază o femeie care arată şi verbal şi non-verbal că se simte bine în timpul partidei de sex.

Apropoul bărbatului: Un bărbat îţi va sugera că te vrea mai pasională spunându-ţi de exemplu că eşti în siguranţă cu el şi eşti liberă să faci exact ceea ce simţi în aşternuturi, iar el va fi încântat. Aşadar, nu pierzi nimic, dacă te pierzi în act, dimpotrivă.

3. Un ambalaj atrăgător

Mulţi bărbaţi vor să fie incitaţi vizual. O tehnică ce nu dă greş este lenjeria extrem de provocatoare. Majoritatea bărbaţilor sunt şi mai atraşi de o femeie atunci când ea îi ademeneşte cu o textilă care ascunde exact zonele esenţiale.

Apropoul bărbatului: Dacă îţi cumpără o lenjerie sexy, nu ai nevoie de interpretări. În cazul în care îţi spune cât de bine te-ar prinde un set de lenjerie roşu, nu încearcă să poarte o discuţie „ca-ntre fete”, ci îţi face un apropo cât de poate de sexual.

4. Să fii tu cea care conduce

Din când în când bărbaţii vor să fie „puşi la punct”. Le place să fie tachinaţi şi dominaţi, iar tu să joci rolul de femeie fatală.

Apropoul bărbatului: Cel mai probabil îţi va face un apropo în timpul sexului când tu stai deasupra, deoarece în această poziţie îţi poate spune cât de mult îi place când tu conduci, fără să „bată la ochi”.

5. Să fii altruistă din când în când

Din când în când va aprecia o partidă rapidă de sex în care să nu fie nevoit să te stimuleze prea tare şi să te aştepte să ai orgasm. Cu alte cuvinte, îşi doreşte o partidă ocazională de răsfăţ, una doar pentru el.

Apropoul bărbatului:
Sigur, dacă este îndrăgostit de tine nu va risca nici în vârful capului să te roage să renunţi la plăcerea ta pentru a lui. S-ar putea în schimb să spună într-o dimineaţă că i-ar plăcea să faceţi dragoste, dar nu prea are „timp” la dispoziţie.

6. Să ai iniţiativă

Orice bărbat se satură într-un final să fie singurul care propune lucruri inedite în pat sau singurul care propune, în general. Dacă iei iniţiativa îi stimulezi imaginaţia, dar îi gâdili şi egoul.

Apropoul bărbatului: Bărbaţii sunt orgolioşi, aşa că nu-ţi va spune de la bun început să mai iniţiezi şi tu activităţi în dormitor. Cei mai mulţi vor înceta să facă propuneri, dorind să vadă dacă vei începe tu să faci acest lucru.

În cazul în care aceştia nu remarcă vreo reacţie din partea ta, se vor răci pe mai multe planuri. O atitudine rece a bărbatului, poate ascunde frustrări ale acestuia pe plan sexual.

Ce nu vor bărbaţii în pat?


1. Nu vor gimnastică

Majoritatea bărbaţilor apreciază calitatea nu cantitatea. Aşadar, nu-şi doresc o înşiruire de poziţii care de care mai întortochiate, dacă partenera nu arată prin diverse gesturi că se simte bine. Bărbaţii nu apreciază lucrurile realizate mecanic în materie de sex.

2. Nu vor să ştie că mimezi

Orice bărbat se va bucura şi se va simţi „mai bărbat” dacă reuşeşte să o aducă pe partenera lui la orgasm. Aşadar, dacă mimezi şi află acest lucru, egoul lor va fi cu siguranţă rănit.

3. Să spui „Nu” unei propuneri înainte de a o încerca

Te întreabă dacă vrei să încerci un anume lucru în pat, iar tu-i spui răspicat „Nu”. El apreciază o femeie deschisă sugestiilor şi dispusă să încerci orice măcar o dată. Aşadar, îl vei descuraja dacă-l refuzi din cauza preconcepţiilor.

4. Să fii timidă şi prea preocupată de cum arăţi

Dacă nu te simţi bine în pielea ta, iubitul tău va remarca acest lucru. În cazul în care insişti să stingi lumina sau să păstrezi un articol vestimentar pe tine, el îţi va percepe reţinerile. Unii bărbaţi sunt iritaţi de acele femei „prea conştiente” în timpul actului sexual.

5. O femeie care lasă „greul” pe ei

Unele femei consideră că bărbatul se simte bine oricum, aşa că este de „datoria lui” să se concentreze doar pe plăcerea ei. Este adevărat că lor le este mai uşor, potrivit statisticilor, să atingă orgasmul. Însă, li se taie orice chef, dacă partenera stă şi aşteaptă ca el să facă totul în pat.

6. O femeie care nu spune ce vrea

Un bărbat nu şi-ar dori să fie nevoit vreodată să te întrebe dacă îţi place ceea ce face el. I-ar plăcea să primească feedback din partea ta, dar şi ulterioare indicaţii. Spune-i atunci când îţi place ceva anume şi încurajează-l. Astfel, el se bucură împreună cu tine de act, nefiind nevoit să  se tot întrebe dacă este pe drumul cel bun.

Foto: Shutterstock

Prințul Louis împlinește un an. Ce fotografii au publicat Ducii de Cambridge

Prințul Louis împlinește un an. Ce fotografii au publicat Ducii de Cambridge