Alcoolul generează mai multă fidelitate

De Stela Moisescu pe

Consumul de alcool aduce fidelitatea în cuplu, susţine un studiu cu argumente istorice, dar şi de actualitate. În timp ce bărbaţii preferă relaţiile cu femei…
… care au fost părăsite, reprezentantele sexului frumos se lasă pe mâna frângătorilor de inimi. În plus, se pare că, bărbaţi inteligenţi se uită întâi la corpul unei femei, mai apoi la faţa ei.

În mod cert, tendinţele actuale de formare a cuplurilor sunt tot mai ciudate. Iată explicaţiile!

Alcoolul te îmbie la monogamie, nu la aventuri

Relaţiile monogame, în care partenerii îşi sunt fideli unul altuia, au apărut în Grecia Antică şi Roma, două mari consumatoare de alcool la acea vreme. Interesant este că monogamia s-a răspândit în restul Europei, odată cu răspândirea producţiei de vin. Pornind de la aceste fapte istorice, doi economişti s-au gândit să vadă cum se influenţează alcoolul şi monogamia, una pe cealaltă, în prezent.

Astfel, ei au descoperit că alcoolul îi ajută pe oameni să fie mai fideli, nicidecum să înşele, aşa cum se credea până acum.

Potrivit reason.com, în special starea de ebrietate este corelată cu fidelitatea în cuplu. Cei doi cercetători au decoperit că în regiunile unde se practică, cu precădere, monogamia se consumă şi mai mult alcool decât în zonele cu un grad ridicat de infidelitate. Mai apoi, schimbarea tendinţei, de la poligamie la monogamie, a fost şi ea corelată cu creşterea consumului de alcool în zona cu pricina.

Să fii părăsită, un atuu ŞI o slăbiciune

Bărbaţii şi femeile au preferinţe diametral opuse în privinţa alegerii unui partener care tocmai a ieşit dintr-o altă relaţie. Astfel, potrivit unui studiu, bărbaţii preferă femeile care au fost părăsite, nu pe cele care au dat papucii în fosta relaţie. Motivul? Cele din urmă par, în ochii lor, prea pretenţioase şi îi intimidează.

Femeile, în schimb, consideră că bărbaţii care au ales să pună punct unei relaţii au coloană vertebrală, aşa că reprezintă o alegere mai bună decât bărbaţii care au fost părăsiţi, potrivit msn.com.  

Pentru bărbaţi contează mai mult trupul, nu faţa unei femei

O altă statistică ne surprinde: se pare că un procent de 80% dintre bărbaţi preferă combinaţia „faţă ok, trup atrăgător” la o femeie, nu invers. Aşadar, doar unul din cinci bărbaţi se uită întâi la faţa unei femei. Mai grav este că acest interes pentru corpul femeii, nu faţa ei, este mai pronunţat în cazul bărbaţilor inteligenţi şi cu un aspect fizic plăcut.

Foto: Shutterstock

EXCLUSIV! Melania Medeleanu și băiețelul său pe coperta Revistei Unica

EXCLUSIV! Melania Medeleanu și băiețelul său pe coperta Revistei Unica