Parfumul, o poartă către sublim

De Unica.ro, pe Ultimul update Luni, 11 octombrie 2021, 15:26

Dacă ar fi să definesc ce este acela un parfum, aș spune că parfumul este o declarație de iubire pentru sinele tău. 

Nu este niciun secret că activitățile din copilărie care obișnuiau să ne încânte lasă o amprentă de neșters asupra carierei noastre ulterioare. În ce mă privește, eu și acum îmi amintesc sertarul cu parfumurile din prima colecție, precum și vizitele de weekend la magazinul unde lucra mătușa mea.

Așa am ajuns ca, după zece ani de carieră în domeniul financiar, să mă decid să schimb macazul spre pasiunea care m-a însoțit în tăcere din copilărie și până acum. Astăzi lucrez îndeaproape cu parfumieri, organizez workshopuri și scriu despre lumea esențelor de nișă atât la o revistă din Paris tradusă în șapte limbi, cât și pe blogul meu.

Al șaselea simț 

Încă de când eram mică, poveștile caselor de parfumuri mă îmbiau cu ecoul lor răsunător și în același timp extrem de misterios, aidoma chemării seducătoare a sunetului undelor dintr-o scoică. Deși ne orientăm în această lume prin cele cinci simțuri ale noastre, există cu siguranță și un al șaselea, un simț care se revelează când dăm la o parte tot ceea ce este convențional și pe care în înțelegerea colectivă îl numim „simț al frumosului”.

Odiseea mea prin universul parfumurilor a scos la iveală acest al șaselea simț, ascuns în legătura intimă a sufletului meu cu tot ceea ce miroase frumos. De la picăturile de ploaie la apa sărată a oceanului, de la condimentele din prăjituri până la mirosul ireproșabil al curățeniei perfecte – universul olfactiv al sufletului meu este un adevărat caleidoscop de impresii care mai de care mai variate.

Pe lângă empatia față de oamenii din jurul meu și disponibilitatea mea de a participa la fericirea altora, am înțeles, în final, că împărtășirea cunoștințelor mele despre frumusețe și parfumuri va aduce contribuția decisivă la evoluția simțirii și înțelegerii mele.

Citește și: Amalia Enache: Magia simplității

Când corpul spune nu

Ce poate învăța fiecare dintre generații de la celelalte

Nu căuta compasiune ori înțelegere în social media! Niciodată, niciodată!

Parfumul, o carte de vizită

Parfumul este o carte de vizită, el anunțându-ne venirea și prelungindu-ne plecarea

Atenția pe care i-o acordăm ar trebui să fie mai intensă decât este, căci ne putem folosi de faptul că mirosul unui parfum gravitează în jurul nostru aproape 24 de ore. 

Evident, fiecare dintre noi e unic; același parfum prețios cu note de ambră se poate manifesta diferit din punct de vedere olfactiv de la o persoană la alta, precum și în funcție de sex: în timpul consultațiilor private în parfumeria de nișă am putut înțelege mai bine, de exemplu, apetitul bărbaților pentru notele romantice de trandafir și preferința doamnelor pentru iasomie. 

Sa nu uităm că parfumul are o istorie vastă care încă se scrie…{i că, înfășurat în mirosuri, corpul radiază de un avânt tainic către suprem…

Voi cum vă alegeți parfumul?

Articol scris de Izabela Juncu, consultant independent în parfumeria de nișă, fondatoarea clubului Notorious Stories.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!