Măști cu zaț de cafea pentru păr și celulită

De Diana Zagrean, pe Ultimul update Luni, 31 mai 2021, 12:46
Măștile cu zaț de cafea au multe beneficii pentru păr, ten și au chiar și efecte anticelulită. Vezi câteva combinații pentru măști cu zaț de cafea și miere sau ou, ca să fii frumoasă și fără celulită.

 Mască cu zaț de cafea pentru păr

Dacă vrei să împrospătezi culoarea părului vopsit blond închis, castaniu, sau brunet, poți înmuia podoaba capilară în cafea veche cu mult zaț.

Cafeaua va întări culorile închise, va închide nuanțele mai deschise și va da strălucire părului datorită antioxidanților și culorii naturale din compoziție.

Pentru o mască eficientă cu zaț de cafea pentru păr strălucitor ai nevoie de :

  • 2 cești de ulei de cocos, jojoba, migdale, ricin, măsline, etc la temperatura camerei
  • 60 grame cafea boabe sau zaț de cafea
  • Scorțișoară, mentă, rozmarin, lavandă, urzici uscate, după preferințe

Pune cafeaua și uleiul într-o oală de sticlă (vas de yena) sau ceramică și acoperă cu un capac nemetalic. Lasă la fiert pe foc mic câteva ore, verificând mereu să nu se ardă ingredientele. O plită electrică la temperatură foarte joasă este o altă idee bună pentru această mască de păr cu zaț de cafea.

După cel puțin 4 ore pe foc, se strecoară cafeaua sau zațul de cafea cu un tifon și se amestecă uleiurile esențiale sau ierburile aromatice. Se lasă câteva ore la macerat și se păstrează într-un borcan de sticlă cu capac.

Uleiul astfel obținut se folosește ca tratament pentru păr o dată pe săptămână, încălzind uleiul puțin și masând la rădăcina părului.

Dacă părul este foarte deteriorat, se poate întinde cu o perie sau pieptene pe toată suprafața firelor de păr și se împachetează 30 de minute într-un prosop cald.

Mască cu zaț de cafea pentru celulită

Ingrediente: 1 ceașcă zaț de cafea, 6 linguri ulei de cocos, 3 linguri sare de mare sau zahăr cristal.

Mai ai nevoie de o perie de corp din fibre naturale.

Se amestecă toate ingredientele bine într-un vas ceramic și se ia câte puțin pe peria de corp. Se freacă masca cu zaț de cafea pentru celulită pe coapse, fese, abdomen cu peria, în mișcări circulare rapide. La finalul procedurii se poate aplica o cremă anticelulitică din comerț pentru efecte mai rapide, deoarece masajul și ingredientele active din masca cu zaț de cafea vor intensifica arderile de grăsime.

Mască cu zaț de cafea și miere

O altă mască cu zaț de cafea care poate fi folosită atât pentru față, cât și pentru păr sau corp este un amestec de zaț de cafea, câteva linguri de miere și iaurt. Se amestecă bine ingredientele și se aplică pe piele sau păr. Se lasă să acționeze circa 10 minute, apoi se spală cu apă călduță, fără săpun.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!