Coada înaltă, coafura preferată a vedetelor. Iată cum o poartă!

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

De ceva vreme, obişnuita coadă a început să se înalţe din ce în ce mai mult, până a ajuns chiar în vârful capului. Multe vedete o poartă aşa, poate şi datorită faptului că o astfel de coafură creează un uşor efect de lifting asupra feţei.
Nouă ni se pare foarte sexy această coafură, mai ales că unele dintre celebrităţi au combinat mai multe trenduri pentru păr, iar rezultatele au fost spectaculoase. Iat-o, de exemplu, pe Rita Ora, care a ales această coafură, dar a accentuat-o cu ajutorul şuviţelor colorate, o altă tendinţă a momentului.

Coada înaltă, coafura preferată a vedetelor. Iată cum o poartă!

Şi iubita actorului Bradley Cooper, Suki Waterhouse, a optat pentru o astfel de coafură, însă ea chiar a reuşit să îi dea o notă de eleganţă, datorită stylingului.
Coada înaltă, coafura preferată a vedetelor. Iată cum o poartă!

Însă vedeta care arată cel mai bine cu această coafură este de departe Jennifer Lopez. Am putea spune chiar că ea este şi sursa de inspiraţie a acestui trend, având în vedere că J.Lo poartă astfel de cozi dinainte ca ele să ajungă la modă.
Coada înaltă, coafura preferată a vedetelor. Iată cum o poartă!

Iar dacă mai ai nevoie de puţină inspiraţie, aruncă o privire peste galeria foto de mai jos şi vezi cine şi cum a mai purtat această coafură.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton