Faze tari cu copiii mei

Titlul ăsta este inspirat chiar de ei, cei doi năzdrăvani cu care mă distrez de aproape 12 ani, cât are Clara, şi aproape 7, cât are Anton. Am adunat de-a lungul acestor ani o colecţie impresionantă şi amuzantă de “perle” – acestea sunt cele mai recente. La mulţi ani tuturor copiilor, de orice vârstă!

Dialog literar cu Anton, despre coana Chirița:
Deci ea voia să pară cultă, franțuzită, așa, o cucoană, dar de fapt n-avea maniere și nici nu vorbea corect.
Ahaaa…. Adică era fake!

Hai să repetăm pentru teză, Clara!
Lasă-mă-n pace, că prea ești nu știu cum!
Hai, Clara…
Nu! N-am chef!
Da ce ai chef să faci?
Să desenez și să citesc. (pauză) Sunt activități intelectuale, n-ai ce să comentezi!
(N-am avut…)

“Nu te supăra că zic asta, dar de 1 iunie chiar nu mai vreau să primesc cărți de la tine” (Anton)

Aberez jumătate de oră cu Clara pentru #tezălamate. Geometrie. Drepte, unghiuri, puncte coliniare.
Auzi, mama, am o întrebare…
(super, mă bucur, copilul e atent, o interesează geometria, are chiar întrebări)
De ce stă o blondă la colț de stradă când e foarte frig afară?
(îngheț, sunt blondă, mă bâlbâi, îmi trec numai prostii prin cap)
Pentru că acolo-s 90 de grade! răspunde Clara încântată și se întoarce la joacă.

Clara, despre școală:
“Dar chiar fac foarte multe eforturi pentru școală! Mă trezesc în fiecare dimineață la 7!!!”
“Pot sa-mi dau demisia de la ora de mate?”
“Putem sa facem cumva sa dea scoala faliment ca sa nu mai merg?”
“Eu sunt activistă pentru timpul meu liber”  (răspuns la încercările mele de a face tema la mate)

Am încercat să conving copiii să ieşim în parc. Nu voiau cu nici un chip. În final, la capătul argumentelor le-am trântit: Faceţi cum zic io, gata cu democraţia-n casa asta, de azi înainte e dictatură!
Reacţii:
Hai nu zău?
Pe bune? Cine te-a pus?
Te-ai autoproclamat?
Păi facem şi noi ALTĂ dictatură!
Na, daca am dus copiii la proteste..

Clara: Am luat un 10 la mate azi!
Eu: Bravo, cum așa?
Anton: Cre’ că a descoperit ingredientul secret!
?!?
Anton: Pasiunea! Pasiuneaaaa!

Anton despre fete:
“Fetele trebuie să facă primul pas, că ele sunt doamnele”
“M-am hotărât: o să dau mâine câte două mărțișoare la o fată, ca să termin mai repede!”
“Eu n-am nevoie de nicio iubită, sunt foarte fericit așa, nici nu-mi trebuie!”

Dialog de Valentine’s Day cu Clara:
Mama, iar citești cărți d-astea cu romantism?
Dar nu e cu romantism…
Păi, cu ce e?
E așa, despre ce se întâmplă cu un cuplu când se duce romantismul, când apar copiii, grijile…
Și o citești ABIA ACUUUM???

Consiliere social media cu Clara:
Mama, mai schimbă-ți și tu poza aia de whatsapp! Și statusul!
Păi, și ce să-mi pun?
Nu știu, ceva care să te reprezinte. Gen: cea mai tare scriitoare!

Anton, o sa fii cuminte azi la școală, daa?
(plictisit) Sigur, mama, nu am mai înjurat de-o săptămână…

Mama, ce-i ăla zel?
Așa, să faci ceva cu entuziasm și să depui eforturi pentru chestia asta.
Ahaaa, știu! cum fac unii copii lecțiile!
Exact, Clara, cum fac alți copii lecțiile…

Clara, la lecții:
Mama, ce-i ăla un filozof?
Un om care se gândește mult și încearcă să răspundă la marile întrebări ale vieții.
Oau, ce tare! Și e plătit bine pentru asta?

Anton despre biznis trends: “Dacă vrei să fim și noi o familie bogată, eu zic să te faci vânzătoare de jocuri pe ecrane.”

I-am explicat lui Anton, pe scurt, care-i faza cu evoluționismul. S-a gândit și el un pic și apoi m-a întrebat: “Ahaa, deci și Darwin ăsta la început a fost maimuță?:

Recomandari
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Libertatea
Avantaje
Sfatul Medicului
Mai multe din Prietenii Unica
Vă recomandăm: