Cosmopolit

.

În ediția de noiembrie avem bucuria să-ți prezentăm o colecție cosmopolită de interviuri cu oameni fascinanți din modă, design, media și cultură.
Cine sunt aceste personaje care ne inspiră? La Paris Fashion Week am avut ocazia să stăm de vorbă cu designerul casei Guy Laroche, Marcel Marongiu (pag. 60), și cu creatoarea de modă Barbara Bui (pag. 63), pentru a-ți arăta în avanpremieră ce vom purta în sezonul următor. Apoi, am adus în paginile revistei o frântură din glam-ul de la Hollywood cu ajutorul Aurei Cercel, ale cărei creații au ajuns nu numai pe covorul roșu de la Oscaruri, ci și în garderoba lui Michelle Obama, Prima Doamnă a Americii (pag. 56).
Stilul made in Italy, piesele care nu ar trebui să ne lipsească din garderobă și secretele unei afaceri de familie de succes ne-au fost dezvăluite de Eleonora Stefanel, venită în România la lansarea colecției de toamnă-iarnă (pag. 64). Despre design am stat de vorbă și cu olandezul Laurens van den Acker, care se joacă cu forme, culori și texturi pentru a ne face să zâmbim la volan (pag. 128). Și Iv cel Naiv ne face viața mai frumoasă cu poeziile pe care le inventează (pag. 130), la fel și scenaristul mexican Guillermo Arriaga cu poveștile pe care le scrie, transpuse în filme celebre precum „Babel“ și „21 de grame“.
Americanca Leslie Hawke, mama cunoscutului actor Ethan Hawke, ne impresionează cu pasiunea pe care o investește în proiectulsău de suflet, Asociația OvidiuRo, care ajută copiii fără posibilități să meargă zilnic la grădinițănalismul(pag. 42). Controversatul Andrei Gheorghe ne surprinde cu revenirea la radio, la matinalul de la Pro FM, iar jurnalista Carmen Avram, realizatoarea emisiunii de anchete „În premieră“, de la Antena 3, cu profesionalismul său și nominalizarea la Premiile Emmy de la New York, pentru reportajul „Lungul drum spre casă“ (pag. 40). Zece invitați speciali, din toate colțurile lumii, care ne inspiră, ne fac mai frumoși și mai buni. Și un nou număr de colecție, pe care merită să-l citești.
RALUCA HAGIU, REDACTOR-ȘEF

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton