În trecut, copiii familiilor regale britanice, care erau crescuţi aproape în exclusivitate de guvernante, nu se întâlneau niciodată cu oameni simpli şi îşi petreceau timpul studiind istorie, latină sau greacă. Acum, însă, părinţii de viță nobilă încearcă să își integreze odraslele cât mai mult în societate, permițându-le să meargă la școală și să interacționeze cu copii obișnuiți, de vârsta lor.
Cu toate acestea, există o serie de reguli stricte de la care copiii născuți în familiile regale nu trebuie să se abată:
Nu pot juca Monopoly
Acest aspect a plecat de la Prinţul Andrew, Ducele din York, când, în urmă cu câţiva ani, a apărut public deţinând jocul unde, a spus că nu au voie să îl joace acasă pentru că poate deveni un viciu.
Nu primesc daruri de Crăciun
Și la copiii din familiile regale vine Moș Crăciun, însă nu primesc darurile în dimineața de Crăciun, ci în ajun. Este o tradiție de origine germană, pe care familia regală din Marea Britanie o respectă de ani de zile.
Nu pot păstra toate cadourile pe care le primesc
Doar anul trecut, Prințul George a primit în jur de 800 de cadouri oficiale, însă toate aceste daruri aparțin Coroanei, iar Regina este cea care decide ce cadouri pot păstra ceilalți membrii ai familiei.
În mod normal normal, doi moștenitori nu ar trebuie să călătorească împreună pentru că în cazul unei tragedii, ar putea fi pusă în pericol linia la succesiunea tronului. Așadar, Prințul William trebuie să îi ceară permisiunea de fiecare dată Reginei Elisabeta pentru a-l lua pe George în călătoriile sale, aceasta fiind singura modalitate în care regula impusă de casa regală a Marii Britani poate fi ocolită. Datorită siguranței sporite din lumea aviației, Regina Elisabeta acceptă de fiecare dată ca Ducii de Cambridge să călătorească alături de fiii lor.
Trebuie să vorbească mai multe limbi străine
În calitate de membri al familiei regale, chiar și copiii călătoresc în diferite colțuri ale lumii, motiv pentru care este necesar să învețe câteva limbi străine. Prințul George și Prințesa Charlotte au început deja să învețe spaniola cu bona lor de origine spaniolă, Maria Teresa Turrion Borralo, iar programa lor de la grădiniță și școală presupune adăugarea unor alte limbi străine pe parcursul creșterii lor.
O altă regulă spune că doar adulții pot purta pantaloni lungi. Până la vârsta de 8 ani, indiferent de perioada din an, băieții au voie să îmbrace doar pantalini scurți, iar fetițele doar rochii și fuste.
Trebuie să se oprească din mâncat atunci când Regina termină de mâncat
Toată lumea care ia masa cu Regina, inclusiv copiii din familia regală, trebuie să ţină cont de următoarea regulă: întotdeauna trebuie să urmărească fiecare mişcare a Majestăţii Sale şi să facă ceea ce face şi ea. Dacă ea se opreşte din mâncat, și ceilalți prezenți la masă trebuie să se oprească.