Orașul în care, dacă vrei să te muți, trebuie obligatoriu să te operezi

De Mădălina Manole pe
Deși surprinzător, iată că există un oraș în care, persoanele care vor să se mute, trebuie să se supună de bună voie unei intervenții chirurgicale. Cu alte cuvinte, operația este o condiție obligatorie impusă pentru cei care vor să locuiască acolo, iar explicația este pe cât se poate de convingătoare.

Orașul care impune această condiție ciudată se numește Villa Las Estrellas (Orașul/Vila Stelelor) și se află într-o zonă îndepărtată din Antarctica, fiind, de altfel, și una dintre puținele zone locuite ale regiunii. Villa Las Estrellas are aproximativ 100 de locuitori, iar cei care-și doresc să se mute aici sau să-și obțină rezidența, trebuie să-și scoată apendicele, operație cunoscută sub numele de apendictomie, relatează BBC News, citat de Digi24.

Operația impusă este o măsură de precauţie necesară deoarece cel mai apropiat spital se află la 1.000 de kilometri distanţă, iar în zonă se află puțini doctori, mai ales chirurgi. Villa Las Estrellas are o populație compusă din oameni de ştiinţă, membri ai marinei şi aviaţiei militare chiliene, iar cei care se mută aici pentru o perioadă lungă de timp, o fac împreună cu familia. În oraș există o școală, un oficiu poștal, dar și alte instituții elementare, însă nu și un spital care ar putea opera de urgență un caz de peritonită.

Pe de altă parte, având în vedere că temperaturile sunt extreme, media anuală fiind de 2,3 grade Celsius, sarcinile nu sunt încurajate, fiind considerate riscante. În Villa Las Estrellas, locuitorii se deplasează cu ajutorul autovehiculelor cu șenile și cu autoturisme 4X4 sau cu bărci, se artă în sursa citată: „Iarna aceasta nu am putut ieși din casă săptămâni întregi. Temperatura afară era de -47 grade Celsius”, – a transmis Sergio Alvarado, unul dintre rezidenți, pentru BBC News, care a descris orașul ca fiind „cel mai apropiat de viața pe o altă planetă”.

Citește și – Bărbatul care deținea recordul mondial pentru cele mai lungi unghii și le-a tăiat, după 66 ani VIDEO

Citește și – A postat o fotografie pe rețelele de socializare și a primit amenințări cu moartea. Ce a surprins o tânără în imagine

Sursă foto: Shutterstock/bază de cercetare din Antarctica

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat