O versiune nouă a serialului „Beverly Hills 90210” este în pregătire la Hollywood

De Ioana Tătaru pe
La 30 de ani de la debutul originalului pe micile ecrane, o versiune nouă a serialului „Beverly Hills 90210”, una dintre cele mai populare producții de televiziune din anii 1990, ar fi în pregătire la Hollywood.

Serialul „Beverly Hills 90210” a fost un adevărat fenomen la începutul anilor ’90

Cinci dintre starurile serialului, Jennie Garth, Tori Spelling, Iam Ziering, Brian Austin Green și Jason Priestley ar fi în negocieri pentru a-și relua rolurile. Nu se știe deocamdată care dintre celelalte staruri, (printre care Luke Perry și Shannen Doherty), ar mai fi implicate în proiect.

Surse apropiate acestui proiect au declarat pentru tmz.com că actorii au avut o serie de întâlniri cu scenariști și producători și că s-ar purta negocieri cu distribuitori importanți.

Serialul „Beverly Hills 90210” a rulat timp de 10 sezoane pe postul Fox și a devenit una dintre cele mai populare producții ale acestui post de televiziune. Serialul a lansat carierele protagoniștilor săi, actorii Jason Priestley, Luke Perry, Jennie Garth, Tori Spelling, Brian Austin Green și Shannen Doherty.

Postul CW a lansat o continuare a acestui serial, intitulată „90210”, în anul 2008, în care Jennie Garth, Shannen Doherty și Tori Spelling și-au reluat rolurile interpretate în serialul original.

Sursă foto: Shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

EXCLUSIV. Noi începuturi pentru Anna Lesko. Artista își renovează complet casa. VIDEO

EXCLUSIV. Noi începuturi pentru Anna Lesko. Artista își renovează complet casa. VIDEO