10 locuri de văzut într-o viaţă

De Nicoleta Galeteanu, pe Ultimul update Miercuri, 12 august 2020, 16:14

4. Piramida lui Keops – Egipt

Una dintre cele mai misteriose construcţii ale antichităţii, pe care oamenii nu au reuşit să le înţeleagă nici după mai bine de 4600 de ani, piramidele din Egip se înscriu fără vreo îndoială în minunile uluitoare şi eterne ale omenirii.

Din cele şapte minuni ale lumii antice, doar două mai pot fi văzute de ochiul civilizaţiei moderne. Una dintre ele este Marea Piramida a lui Keops, construită între anii 2.650 – 2600 î. Hr. pe platoul de la Gizeh.

10 locuri de văzut într-o viaţă

5. O călătorie „istorică”

Nicio altă experienţă nu îţi prezintă mai autentic realitatea lumii ca senzaţiile pe care naşte un loc marcat de istorie.

În sudul Poloniei, la Auschwitz, istoria încă pluteşte în aerul oraşului, iar muzeul care stă martor celui mai mare genocid al umanităţii rememorează fiorii reci ai istoriei.

10 locuri de văzut într-o viaţă

6. Taj Mahal – India

Considerat o minune a lumii moderne, Taj Mahal este de departe cel mai grandios templu al Indiei şi cel mai magnific mausoleu din lume.

Simbol al dragostei eterne, palatul – mormânt datează din anul 1630, când împăratul Shah Jahan construieşte timp de 22 de ani un splendid palat în amintirea frumoasei sale soţii, împărăteasa Mumtaz Mahal, care moare după naşterea celui de-al 14-lea copil.

10 locuri de văzut într-o viaţă

Află topul locurilor în care merită să ajungi.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2 3