De ce avem nevoie de feminitate, acum, mai mult ca oricând?

De Oana Stoianovici pe 12 august 2016
Tic-tac, tic-tac, timpul trece și, odată cu el, trec, pe repede înainte, și emoțiile, senzațiile și trăirile noastre. Ca și când am merge printr-o viață fără semafoare, ca și când nu ne acordă niciodată dreptul la câteva clipe de ragaz, până la următoarea etapă de drum.

Text de Oana Stoianovici

Acest ritm accelerat ne obosește, ne trimite într-o stare de agitație, adesea inutilă. Unde au dispărut cafeaua băută în tihnă, repaosul de după-amiază sau momentele în care îți dădeai voie, pur și simplu, să visezi aiurea?

Avem nevoie de feminitate, acum, mai mult ca oricând, pentru că avem nevoie de clipe care să ne ajute să simțim mai adânc, mai intens și mai cu sens. Acolo se dezvăluie feminitatea. În acele clipe „furate“ de la cotidian.

Avem nevoie să ne reconectăm la ritmul nostru interior, însă, pentru multe dintre noi, aceasta voce rămâne îndepărtată. Tânjim, totuși, după ea și știm că merită să-i facem loc în viața noastră. Ea e vocea sufletului nostru care ne cântă, în tonuri feminine, melodia propriei vieți. Sufletul nostru de femeie are nevoie de poezie. Sufletului nostru de femeie îi trebuie liniste și are, ca de aer, nevoie de iubire, de atingere, de emoție, de adevăr. El doar atunci se deschide, abia atunci înflorește.

Continuăm, însă, din simpla obișnuință și, poate, din nepricepere, să așteptăm iubire, atenție și răspunsuri din afară. Dacă, însă, ne-am întoarce către noi și ne-am oferi un strop de atenție, o poezie, un moment sensibil, ceva miraculos se va întâmpla. Feminitatea noastră, acea trăire interioară care ne face să devenim. Misterul, acel irezistibil căruia nu i te poți opune, se va trezi. Precum pielea care își deschide porii atunci când este atinsă fin. Și atrage. Comunică cu tot ce o înconjoară. Devine spațiul în care bărbatul se simte atras să ofere. Ea este cea care poate să te facă să ții în brațe multele roluri și să rămâi vie. Ea te învață compasiunea și blândețea.

Nu trebuie să fim cantonate în „masculin“ pentru a reuși. E suficient să învățăm cum să facem loc și să găzduim puterea feminității noastre. Dincolo de clișee și, mai cu seamă, dincolo de tabuuri, avem nevoie să lăsăm în urmă reperele de până acum și să ne mărturisim adevărul. Ce simțim? De ce avem nevoie? O femeie matură știe să își ofere sieși, înainte să ceară. Știe să aibă grijă de ea, să se lase protejată, să fie fluidă și maleabilă, fără a-și compromite adevărul personal. Ei bine, toate acestea se construiesc în intimitatea trăirilor cu sine. Doar în liniștea dintre cuvinte și situații sufletul nostru poate să ne arate calea.

Te invit, draga mea, sa iti oferi cateva clipe de liniste si sa inveti sa ai grija de tot ce este mai sensibil si mai fragil in tine. Prin atentia ta, prin grija fata de tine vei descoperi cum cresti ca femeie si vei afla raspunsul la intrebarea cum poti fi, in acelasi timp, puternica si feminina.

Oana Stoianovici este coach transformațional, cu o experiență de peste 14 ani în programe de leadership transformațional. În ultimii ani, s-a concentrat, în mod particular, asupra practicilor de vindecare cuantică. A trăit în comunități tradiționale, unde a participat la ritualuri de trecere și inițiere spirituală. Pornind de la experieța directă, și-a dezvoltat propria metodă, aplicată, de ani buni, în workshopuri precum O Zi de Feminitate, Tainele Feminității Sacre sau Copilul Interior.

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"