Unul dintre cele mai iubite preparate din bucătăria românească a devenit, în premieră, subiectul unei competiții culinare oficiale. Prima ediție a Campionatului Național al Salatei de Boeuf și-a desemnat câștigătorul, iar titlul a fost obținut de Cristian Ușurelu, fost concurent MasterChef, care a impresionat juriul cu rețeta sa echilibrată și creativă.
Cuprins
Cuprins
O competiție cu sute de participanți și o finală spectaculoasă
Evenimentul a atras peste 600 de înscriși la preselecții, însă doar 20 au ajuns în semifinală, iar 10 în finala desfășurată la Jubile Concept. Acolo, concurenții au gătit live în fața unui juriu format din Chef Cătălin Scărlătescu, Chef Dexter și Chef Maria Burlacu, care au evaluat preparatele după criterii stricte: gust, echilibru, textură, prezentare și originalitate.
Cristian Ușurelu a obținut cel mai mare punctaj și premiul de 5.000 de euro, devenind oficial autorul „celei mai bune salate de boeuf din România”.
„Nu mă așteptam deloc să câștig! Mai ales că a fost un concurs cu foarte mulți participanți. La preselecții au fost peste 600 de persoane, iar apoi am ajuns doar 20 în semifinală și 10 în finală. Faptul că am ajuns până la capăt și am câștigat titlul de Campion Național al Salatei de Boeuf a fost o surpriză foarte plăcută pentru mine”, a declarat câștigătorul.
Probe dificile și un ingredient secret neașteptat
Finala a inclus două probe menite să testeze atât tehnica, cât și creativitatea concurenților. Prima provocare a fost realizarea unui desert care să arate ca o salată de boeuf, iar a doua a constat în prepararea a trei variante ale rețetei: una cu pui, una cu vită și una vegetariană.
Citeşte şi: Rețeta maionezei din radăcinoase folosită de Andreea Marin în salata boeuf dietetică
Citeşte şi: INTERVIU Keed, de la Chefi la cuțite: „Salata boeuf poate fi făcută cu câțiva lei”
Citeşte şi: Salata de boeuf care nu îngrașă! Rețeta recomandată de nutriționist
Cristian Ușurelu a explicat ce a făcut diferența în farfuria sa: echilibrul gustului și un ingredient surpriză.
„Finala a avut două probe destul de diferite și interesante. Prima a fost un desert care trebuia să arate ca o salată de boeuf, iar a doua probă a constat în realizarea a trei salate: una cu pui, una cu vită și una fără carne. A fost o provocare pentru că fiecare variantă trebuie echilibrată diferit ca gust și textură.
Pentru mine, o salată de boeuf ideală trebuie să fie foarte bine echilibrată, mai ales din punct de vedere al acidității, pentru că altfel poate deveni prea grea. Ingredientul meu secret este usturoiul negru, care adaugă o profunzime aparte gustului și o notă ușor dulceagă, fără să domine celelalte ingrediente”, a explicat Ușurelu, potrivit okmagazine.ro.
Campionatul Național al Salatei de Boeuf a reușit să aducă în prim-plan un preparat emblematic al gastronomiei românești, transformându-l într-un eveniment culinar dedicat tradiției, creativității și pasiunii pentru gătit.
Foto – Facebook
Ultima modificare martie 13, 2026 3:52 pm