Trainerul Roz Townsend vine în România. Ce trebuie să faci ca să participi la evenimentul interactiv

De Diana Zagrean, pe

Binecunoscuta Roz Townsend, trainer de succes în domeniul comunicării şi autoare a volumului “Dezvoltă-ți abilitățile de comunicare. Idei simple pentru prezentări de succes”, vine pentru prima oară în România pentru a susţine un eveniment interactiv pe data de 2 iulie 2012, eveniment ce va include şi o sesiune de autografe.
Întâlnirea este dedicată tuturor celor interesaţi de dezvoltarea profesională prin îmbunătăţirea abilităţilor de susţinere a unei prezentări şi va avea loc la Godot Café-Teatru (Strada Blănari, nr. 14, Bucureşti, sector 3) începând cu ora 18.30.
Întrucât locurile sunt limitate, participarea se face pe bază de rezervare prin trimiterea unui e-mail pe adresa bogdana.popa[at]curteaveche[punct]ro. Toate discuţiile vor avea loc doar în limba engleză.
Roz Townsend este renumită în Australia și Asia pentru activitatea sa de profesoară și coach. În cadrul trainingurilor sale, îi ajută pe oameni să înțeleagă modul în care raționează și fac alegeri în viață. Lucrează atât cu grupuri, cât și individual, învățându-i pe clienții săi să-și stabilească scopuri bine definite și realiste.

Activitatea de profesorat a lui Roz Townsend este vastă, mergând de la instruirea preșcolarilor și până la susținerea de cursuri universitare. În plus, asigură servicii de consultanță pentru afaceri și instituții superioare de învățământ pe problematici ca învățarea accelerată și cititul rapid. Unii dintre clienții săi sunt: University of Southern Queensland, Pasminco, Uncle Ben’s of Australia, Shell, Charles Sturt University etc.
Townsend e renumită, pe plan internațional, ca trainer, orator și autoare. Cărțile sale se bucură de o largă apreciere, fiind traduse și disponibile în China, Turcia, Slovenia, Croația și Noua Zeelandă.
Foto: PR
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!