Joburi de dormitor

De Unica.ro pe

Există situaţii în care unii angajaţi preferă să lucreze temporar sau pentru o perioadă mai mare de timp având biroul chiar în confortul propriului dormitor. Află mai multe!

Dacă şi tu alegi să-ţi faci biroul chiar în dormitorul tău, în rândurile ce urmează vei descoperi câteva joburi care nu necesită neapărat deplasarea la companie.

Cele mai multe dintre persoanele care recurg la astfel de locuri de muncă sunt proaspetele mămici care vor şi să aibă grijă de copii, dar şi să facă ceva productiv între timp. Mai poate fi şi cazul studenţilor care vor să îşi continue studiile şi să câştige bani, dar şi cel al managerilor care nu au nevoie de prezenţa la birou pentru a-şi coordona echipa.

Stresul de la serviciu şi traficul din ce în ce mai aglomerat la ce trafic sunt doar două dintre motivele care te pot face să îţi doreşti să lucrezi de-acasă. Care sunt avantajele? Programul flexibil, dar şi posibilitatea de a avea mai mult timp pentru viaţa personală.

Tehnologia ne ajută

Accesul la internet, platformele soft de tip CRM (management al relaţiilor cu clienţii) şi ERP (Enterprise Resource Planning), transferul de date, telefonul mobil şi video-telefonul sunt doar câteva dintre „minunile” tehnologice care ne permit să lucrăm din intimitatea casei noastre.

Managerul poate conduce echipa de oriunde având un telefon prin care îşi poate vizualiza mailul. Vânzătorul îşi poate consulta  stocurile de la distanţă şi poate ordona aprovizionarea, omul care răspunde la telefon poate fi de fapt un call center care uneori este într-o altă ţară sau un IT-ist poate soluţiona până la 80% din defectele unui computer, de la distanţă prin remote control.

Printre joburile de apartament pe care le poţi face se mai pot număra vânzarea de asigurări de sănătate, videochatul, traducerile, grafica, ilustraţia de carte, DTP-ul, redactarea, editarea, asistenţa IT, contabilitatea, recrutarea, PR-ul şi afacerile de tip multilevel marketing, gen vânzarea pe bază de catalog (cosmetice, bunuri de larg consum)”.

Şef fără birou

Există chiar şi echipe virtuale care pot fi coordonate de un manager care îşi desfăşoară activitatea în afara biroului. Acestea sunt cel mai frecvent întâlnite în cazul dezvoltatorilor software care sunt implicaţi în proiecte desfăşurate în mai multe ţări simultan.

Birouri virtuale

Sunt multe situaţii în care fiind vorba despre un job de vânzări, chiar la nivel de management, se poate lucra fără existenţa unui birou fizic. Puţine sunt profesiile care nu se mai pot face de la distanţă. Noile tehnologii apărute creează continuu condiţiile necesare. Ce face ca acest lucru să nu se întâmple în masă, este zicala veche: ochi care nu se văd, se uită.

Avantaje pentru tine
 
Lucrând de acasă, vei câştiga timpul pe care altfel l-ai fi alocat transportului până şi înapoi de la serviciu. Uneori acesta durează multe ore care, de altfel, ar putea fi dedicate studiului pentru dezvoltarea profesională, odihnei, prietenilor sau familiei.

Nu este neapărat necesar să ştii să ai acces la tipuri de comunicaţie gen internet, poţi de aseamenea să încerci activităţi precum cusutul, tricotatul, pictura sau sculptura.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

EXCLUSIV. Noi începuturi pentru Anna Lesko. Artista își renovează complet casa. VIDEO

EXCLUSIV. Noi începuturi pentru Anna Lesko. Artista își renovează complet casa. VIDEO