Cum îți administrezi eficient economiile

.

Este destul de confortabil să știi că, pe lângă un salariu lunar, ai puse de-o parte și câteva economii. Banii strânși în timp devin o plasă de siguranță pe care știi că te poți baza în cazul în care vei avea nevoie. De aceea, este ideal să îți construiești propriul sistem de a aduna un buget de rezervă. Cu eforturi mici, poţi face economii mari. Iată câteva direcții și sfaturi pe care le poți aplica începând chiar de astăzi. 

Folosește regula 50/30/20 

Metoda 50/30/20 este potrivită pentru persoanele care au un salariu fix lunar și vor să își organizeze bugetul într-un mod cât mai echilibrat. Regula este simplă. Pentru a evita cheltuielile inutile, poți împărți venitul tău în trei categorii importante:

  • 50% din venituri direcționează-le către cheltuielile esenţiale (chirie sau rată la bancă, asigurarea locuinţei, utilităţi, transport, cheltuieli cu mâncarea şi medicamentele);
  • 30% din venituri direcționează-le către cheltuielile pentru un stil de viaţă personal (facturi de internet, telefonie mobilă, ieșiri în oraș, călătorii);
  • 20% – economii pentru viitor. 

În felul acesta, îți vei putea gestiona întregul buget, astfel încât să poți acoperi nevoile urgente, dar și să ai grijă de micile plăceri sau de obiectivele pe termen lung.

Folosește aplicații care te ajută să îți gestionezi bugetele

Pentru a putea face economii, primul pas este să începi să îți monitorizezi bugetul și, mai ales, cheltuielile. Pentru asta cel mai simplu este să deții un cont bancar online și un smartphone pe care poți instala aplicațiile de internet banking. De exemplu, aplicația George îți permite să plătești facturile direct de pe telefonul mobil. Astfel, îți gestionezi bugetele, faci transferuri în alte conturi, poți obține un credit cu rate fixe și dobândă personalizată, ai acces în timp real la banii din contul tău. În felul acesta poți calcula cheltuielile, la final de lună, și poți observa în ce direcție se duc cei mai mulți bani. Ideal este să încerci să diminuezi cheltuielile acolo unde se poate (de exemplu, poți renegocia abonamentele de telefonie mobilă, internet, poți renunța la abonamentele și serviciile pe care nu le folosești). 

Închiriază şi nu cumpăra

Există o serie de produse pe care este convenabil să le închiriezi, de exemplu, echipamentul sportiv (în cazul schiului sau tenisului), aparatura foto pentru evenimente, cărți, îmbrăcăminte, accesorii pe care le folosim doar o dată şi multe altele. Îți poți face o listă cu bunurile pe care merită mai degrabă să le închiriezi decât să le cumperi și să apelezi la ea atunci când ai nevoie.

Cumpără în afara sezonului

Știm vorba aceea „iarna car și vara sanie”. Probabil ai observat că cele mai bune reduceri sunt la schimbarea sezoanelor. Chiar dacă este puțin atipic să îți cumperi haine de iarnă la începutul primăverii sau bluze subțiri la final de vară, poți economisi destul de mulți bani. O altă modalitate prin care poți profita de reduceri este să urmărești magazinele care au programe de fidelizare a clienților. 

Folosește alerte de preț

Multe dintre economii pot fi făcute atunci când ai răbdare să găsești cel mai bun preț. Dacă îți dorești prețuri bune, trebuie să renunți la cumpărăturile impulsive și să anticipezi nevoile tale din timp. Studiază mai multe site-uri înainte de a face o comandă sau poți utiliza comparatoare de preț – platforme care oferă lista cu prețurile pentru produsul dorit de tine, dar și magazinele disponibile. Astfel poți identifica rapid cea mai convenabilă ofertă.

Știm că administrarea economiilor și a bugetului personal nu este o treabă tocmai ușoară. Însă, cu atenție și prin câteva obiceiuri simple, poți ajunge la rezultate semnificative care se vor simți în buzunarul tău.

Sursa foto: Shutterstock

(P) Material publicitar realizat împreună cu BCR

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton