Ce am învățat la Atelierele de Idei Unica, „Mamă, full time job”

De Oana Savin pe
Jobul de mamă îți ocupă cea mai mare parte a timpului și de cele mai multe ori uiți de tine. Însă nu trebuie să uiți cât de important este tenul tău, pielea ta, organismul tău. Despre cum să îți îngrijești pielea în timp ce ai grijă de micuții tăi am învățat joi seară, la cea mai nouă ediție a Atelierelor de Idei Unica.

Patru mame, femei de profesie și specialiste au vorbit despre metodele de îngrijire a pielii, despre importanța sportului înainte, în timpul sarcinii și după naștere, precum și despre cum îți poți crește copilul într-un mod sănătos.

Ce am învățat la Atelierele de Idei Unica, „Mamă, full time job”

Lavinia Petrea, Diana Dumitrescu, Diana Știrbu și dr. Gabriela Albu le-au dat sfaturi prețioase cititoarelor Unica prezente la evenimentul găzduit de ParkLake, care se pregătesc să devină mămici sau care au devenit mame de puțin timp.

Ce am aflat de la speakeri

Dr. Gabriela Albu (Medic specialist Dermatoestetică, Dermatologie, Boli Infecțioase)

Ce am învățat la Atelierele de Idei Unica, „Mamă, full time job”

Doctorul Gabriela Albu le-a vorbit mămicilor și viitoarelor mămici despre direcțiile de îngrijire a pielii înainte și în timpul nașterii, dar și după naștere. Totodată, ea a explicat cum poate fi prevenită apariția vergeturilor și a celulitei.

În primul rând, medicul specialist a precizat că pe timpul sarcinii trebuie evitat retinolul și că este foarte important ca viitoarele mămici să citească prospectul produsului, unde trebuie să fie specificat dacă poate fi utilizat de către femeile însărcinate.

Totodată, dr. Albu a precizat că trebuie să folosim doar creme care au avizul Societății Dermatologice, care se găsesc în farmacii, predestinate perioadei de sarcină și alăptare.

Doamnelor, nu evitați masajul, ne recomandă medicul! Masajul de încorporare a cremei face bine în timpul sarcinii. Totuși, trebuie să țineți cont de faptul că pielea nu trebuie să rămână uleioasă și să păteze hainele deoarece vă veți asfixia porii.

Cât despre vergeturi, dr. Gabriela Albu a spus că acestea pot fi diminuate prin ritualul de îngrijire de după duș. De exepmplu, masajul (anticelulitic, de hidratare, de relaxare) pregătește elasticitatea pielii, o menține să fie bine hidratată și elastică.

Aceste două componente ajută foarte mult la diminuarea vergeturilor și la recuperarea mai rapidă post-partum”, a explicat medicul specialist.

Nu în ultimul rând, dna doctor a subliniat că este obligatoriu ca pe timpul sarcinii, femeile să folosească creme cu factor de protecție, pe care trebuie să le aplice din trei în trei ore.

Lavinia Petrea ( jurnalistă, mamă a trei copii)

Ce am învățat la Atelierele de Idei Unica, „Mamă, full time job”

Lavinia Petrea, prezentatoarea Știrilor ProTv de dimineață, este și mamă a trei copii: Mathias (4 ani), Klara (2 ani) și Karin (8 luni). Se consideră extrem de norocoasă datorită familiei pe care a întemeiat-o alături de soțul ei. Aceasta ne-a povestit cum reușește să se împartă între carieră și familie, dar și cum face față năzbâtiilor celor mici.

După prima sarcină, Lavinia a învățat că este foarte important să își păstreze rutina și modul de viață de dinainte de sarcină.

Și ea a folosit pe tot parcursul celor trei sarcini creme cu factori de protecție solară pe care le folosește acum și pentru copii.

Lavinia a afirmat că există gelozie între cei mici, mai ales de când familia s-a extins și a apărut un nou bebeluș în casă.

În primele luni, când a apărut al treilea copil au existat câteva probleme de adaptare în noua formulă. Gelozia lor nu se manifesta în mod direct și explicit că au o problemă cu bebelușa sau cu mine că nu le acord mai multă atenție. Dar aveau probleme de comportament. Spre exemplu, fetița mijlocie pentru prima dată a mușcat un alt copil. S-a întâmplat o singură dată, dar stând de vorbă cu mai multe persoane, inclusiv cu un psiholog, am realizat că era din cauza faptului că mai apăruse încă o soră pe lângă fratele cu care trebuia să mă împartă. Acesta a fost modul ei de a-și arăta frustrarea și am învățat cum să gestionez astfel de situații. Există gelozie sub tot felul de forme”, a povestit Lavinia Petrea, care a precizat că încearcă să își organizeze timpul în așa fel încât fiecare copil să se simtă special.

Diana Știrbu (antrenoare de fitness specializată în antrenamente pre și postnatale)

Ce am învățat la Atelierele de Idei Unica, „Mamă, full time job”

Fostă sportivă de performanță, absolventă a Facultății de sport, Diana Știrbu s-a specializat în antrenamente de gru, având certificări internaționale care îi atestă experiența ca specialist în antrenamente pre și postnatale. La începutul anului 2018 a deschis un studio dedicat femeilor însărcinate și proaspetelor mămici Fit Mom Studio.

Diana a explicat că persoanele care fac sport se simt mai bine datorită endorfinelor care sunt eliberate. Tânăra, care la rândul ei este mamă, a povestit că a avut o sarcină dificilă, cu perioade de greuțuri, dar peste care a trecut cu ușurință datorită sportului.

Ea recomandă cu drag femeilor însărcinate să meargă la studioul ei pentru a testa aceste exerciții, benefice pe timpul sarcinii.

În perioada în care a fost însărcinată, Diana a ținut un jurnal în care și-a notat tot ce făcea în fiecare săptămână.

Am mâncat exemplar, nu am mâncat prostii absolut deloc, mi-am îngrijit pielea mai mult ca oricând, acum, după sarcină nu mai am timp să fac asta, dar m-am îngrijit foarte bine”, a subliniat ea.

Dacă vă întrebați cum puteți scăpa mai repede de burtica obținută în urma sarcinii, Diana ne-a spus care este secretul. Potrivit fostei sportive, există exerciții speciale pentru această problemă.

Trebuie să vă ajute un specialist și nu începeți cu abdomene că o să vă înrăutățiți situația”, a explicat Diana Știrbu, care a precizat că burtica rămâne doar dacă ceva nu este în regulă.

Diana Dumitrescu (actriță)

Ce am învățat la Atelierele de Idei Unica, „Mamă, full time job”

Diana Dumitrescu este însărcinată în cinci luni cu primul ei copil, pe care și l-a dorit foarte tare. În cadrul evenimentului, ea a declarat că s-a bucurat foarte mult când a aflat că este însărcinată deoarece își dorea acest copil de aproape 10 ani.

Totuși, a început să se bucure ce adevărat de bebelușul ei în urmă cu o lună, când a început să simtă mișcările micuțului, acela fiind și momentul în care a realizat și a conștientizat că va deveni mamă.

Actrița a explicat și de ce alege să poarte haine largi pe perioada sarcinii: „Toată lumea mă ceartă că mă îmbrac în haine largi. Eu acasă mă uit în oglindă și văd că îmi crește un balon în față. Și sunt foarte bucuroasă de el, dar în același timp mai cresc și în lateral și în dorsal. Și atunci stau și mă uit pe toate părțile și zic că nu e bine. Și atunci prefer să port haine largi. Dar cea mai mare panică a mea a venit în momentul când nici în blugii soțului meu nu am mai încăput”.

Diana susține că încă încearcă să se obișnuiască cu schimbările din organism, mai ales că din cauza hormonilor trece rapid de la o stare la alta, de la plâns la râs și invers.

Cât despre produsele pe care le folosește, frumoasa actriță a povestit că a folosit foarte multe uleiuri, precum ulei de argan sau de cocos, iar în prezent a ales să utilizeze o cremă pe bază de ciocolată, specială pentru sarcină și vergeturi.

Pe parcursul evenimentului, doamnele din public au avut ocazia să le pună întrebări speakerilor și au primit un premiu special din partea sponsorului Bio Oil.

Ce am învățat la Atelierele de Idei Unica, „Mamă, full time job”

Ce am învățat la Atelierele de Idei Unica, „Mamă, full time job”

La finalul Atelierelor, participantele au primit un cadou din partea sponsorului Bio Oil și a partenerului Clineo.

Ce am învățat la Atelierele de Idei Unica, „Mamă, full time job”

Foto: Dumitru Angelescu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

EXCLUSIV. Sfaturi vestimentare pentru femeile cu forme de la Raluca Bădulescu, jurata emisiunii "Bravo, ai stil!"

EXCLUSIV. Sfaturi vestimentare pentru femeile cu forme de la Raluca Bădulescu, jurata emisiunii "Bravo, ai stil!"