Zodii care se despart în luna noiembrie 2019

De Mădălina Manole pe
După ce am aflat care sunt zodiile care au tendința de a înșela în luna noiembrie 2019, vă propun să aflăm și cine sunt nativii cei mai predispuși la o ruptură de relație în această perioadă. Nu toate aspectele lunii sunt născătoare de vești proaste, pentru că există și zodii care au noroc în dragoste în luna noiembrie 2019!

În luna noiembrie 2019 axa Taur-Scorpion este puternic dinamizată, atât datorită tranzitelor care se petrec acum în zodia Scorpion, cât și datorită faptului că acestea, în mare parte, fac aspecte tensionate cu Uranus, planeta marilor surprize și a răsurnărilor de situație, dar și a adevărului, care se află în zodia Taur până în anul 2026. Pe de altă parte, axa Leu-Vărsător este o altă axă care este dinamizată acum și acești nativi pot avea parte și ei, la rândul lor, de momente culminante în plan personal sau profesional.

Ceea ce impactează puternic zodiile în luna noiembrie 2019 în plan emoțional și, implicit, și în plan sentimental este Luna Plină care se formează în zodia Taur pe data de 12 noiembrie 2019. Luna reprezintă universul emoțiilor și trărilor noastre, iar atunci când este în faza de Lună Plină, adică se află în opoziție cu Soarele, traduce un moment în care o etapă de viață, un ciclu de viață se încheie. Din acest motiv, ne permitem să analizăm zodiile care sunt impactate în mod direct de Luna Plină din noiembrie în plan relațional și sentimental.

Un aspect care este imposibil de trecut cu vederea până pe data de 20 noiembrie este faptul că Mercur retrogradează în zodia Scorpion, iar în contextul de Lună Plină va juca un rol deosebit de important. Aflat în conjuncție cu Soarele și în opoziție cu Luna Plină, Mercur (planeta comunicării și a rațiunii) ar putea fi un fel de declanșator al conflictelor în cuplu. Mercur retrograd în Scorpion poate aduce tensiuni, poate aduce confuzie și poate scoate la suprafață secrete care se credeau îngropate definitiv.

Zodii care se despart în luna noiembrie 2019

Persoanele care s-au născut sub aceste zodii sau au ascendentul în aceste zodii vor fi predispuse la despărțire în luna noiembrie 2019!

Citește și Zodii care pierd bani în luna noiembrie 2019

Taur

Cei născuți în zodia Taur, asemenea Scorpionilor, au o mare responsabilitate în această perioadă. De ei și doar de ei va depinde dacă o relație se va încheia sau o mentalitate, o credință, o filozofie de viață se va schimba și va ajunge la maturitate, astfel încât o problemă de cuplu să fie depășită. Acești nativi sunt predispuși să înșele, însă nimeni nu-i va împinge înspre păcat. Luna Plină în opoziție cu Mercur rerograd va contura și riscul ca secrete din trecut să iasă la suprafață și atunci crește probabilitatea ca mulți nativi Taur să aibă parte de o despărțire furtunoasă.

Scorpion

Cei născuți în zodia Scorpion au marea șansă să-l folosească pe Mercur retrograd pentru a comunica partenerului întocmai ceea ce-i macină din punct de vedere emoțional, au ocazia să lămurească un context relațional. Dacă au călcat strâmb ar trebui să fie conștienți că adevărul are șanse foarte mari să iasă la suprafață acum. Luna Plină le va activa întocmai sectorul partenerului și al căsătoriei și ar putea aduce încheierea unui capitol în acest sens, dar, asemenea colegilor Taur, doar de ei va depinde cum vor administra situația. Ceea ce este important de punctat și, totodată, este un sfat bun de urmat pentru acești nativi este să aibă răbdare și să dea dovadă de foarte multă înțelepciune în comunicare acum. Vor avea parte de toată susținerea lui Saturn în dialog, planeta care aduce lecții, restricții, dar și mari șanse și resurse pentru îndeplinirea obiectivelor.

Capricorn

Cei născuți în zodia Capricorn vor activa, odată cu această Lună Plină, sectorul iubirii și al aventurilor. (Luna Plină se petrece în Taur, iar Venus, planeta guvernatoare a Taurului, este tocmai planeta care le guvernează sectorul sentimental Capricornilor, iar acum se află în tranzit prin Săgetător, zodie care adoră noile experiențe). Cum și acești nativi se află sub tentația infidelității, sunt sfătuiți să fie foarte prudenți în această perioadă. Luna Plină poate încheia un capitol care nu mai funcționează în cuplu, în special dacă partenerul Capricornului nu este capabil să-i asigure acestuia stabilitatea emoțională și financiară de care are nevoie. Totuși, nu este exclus ca mulți Capricorni, deși dezamăgiți de partener, să nu ia acum decizia radicală de a se despărți, ci să mai amâne momentul, să mai dea o șansă. Spunem asta pentru că atât Saturn (răbdarea, guvernatorul lor), cât și Pluton (transformarea, guvernatorul Scorpionului) se află în zodia lor și fac aspecte foarte bune în acest context de Lună Plină. Dacă, totuși, se vor încheia relații acum, nativii nu vor suferi deloc, ci vor vedea totul ca o detașare, ca o ușurare care să-i ajute să-și atingă cu mai multă hotărâre obiectivele de viitor.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro