De ce au nevoie bărbaţii în funcţie de zodie

De Corina Buhagiar pe

Cu toţii avem aceleaşi nevoi de bază. Pe lângă acestea, fiecare zodie mai are câteva, specifice. Dacă vrei să păstrezi armonia în relaţia cu el – iubit, copil, sot, şef… nu i le neglija!
Berbec: Nevoia de atenţie. Când el face atâtea eforturi ca să iasă în faţă, ar fi extrem de neplăcut pentru el ca tu să i le ignori. Acordă-i atenţie şi laudă-l. Chiar dacă nu i-a ieşit, apreciază intenţia!

Taur: Nevoia de siguranţă. Mai mult decât alte zodii, Taurii au nevoie de certitudini, asigurări şi securitate. Mai montează o alarmă la casă şi arată-te dispusă să-ţi pui cameră web mobilă după tine, ca să se liniştească…

Gemeni: Nevoia de comunicare. Leagă un Geamăn la gură şi-o să explodeze. Pentru el împărtşirea ideilor şi informaţiilor (atenţie, nu a emoţiilor sau sentimentelor, cum ţi-a plăcea ţie!) este vitală.

Rac: Nevoia de linişte. Nu neapărat legată de volumul sunetului sau numărul de decibeli din atmosferă. Cât despre o linişte interioară, bazată pe echilibru afectiv şi lipsa furtunilor emoţionale. Plus un cămin liniştit…

Leu: Nevoia de respect. Să iei peste picior un Leu este aproape la fel de riscat ca şi săritul în spatrele unui Leu adevărat. Indiferent dacă ai pentru ce sau nu, Leul are nevoie de admiraţia şi respectul tău neşovăitoare.

Fecioară: Nevoia de rutină. Să îşi ştie viaţa organizată după o rutină inteligentă care şi-a dovedit eficienţa îi linişteşte. Nu-i scoate din ale lor cu propuneri sau idei neobişnuite care să-i pună în încurcătură.

Balanţă: Nevoia de armonie. Să ridici tonul sau să asortezi în prezenţa lui nişte nuanţe nepotrivite ar fi un dezastru. În plus, ţin să facă pace inclusiv între ruşi şi ceceni, israeliţi şi musulmani…

Scorpion: Nevoia de dragoste necondiţionată. Indiferent de situaţie, chiar dacă el tocmai a făcut glume pe seama ta de faţă cu prietenii lui sau şi-a încălcat cea mai solemnă promisiune. Dacă nu îl iubeşti ORICUM, înseamnă că nu-l iubeşti…!

Săgetător: Nevoia de acţiune, aventură sau adrenalină. Într-un mediu în care „zac” se ofilesc repede… şi ghici pe cine o să dea vina? Dacă nu eşti dispusă să-l urmezi, cel puţin nu-l împiedica să meargă el.

Capricorn: Nevoia de muncă. Pare paradoxal, când idealul atâtor alţi bărbaţi este vacanţa forever. Dar cum pentru el munca egal bani egal succes, devine nervos dacă e împiedicat s-o facă. Indiferent ce îi oferi tu în schimb.

Vărsător: Nevoia de independenţă. Să îi impui ce să facă, când, cu cine, să îi îngrădeşti libertatea sau să îi „ucizi” idealurile este echivalentul unei torturi pentru Vărsător. Nu-ţi face griji, cel mai probabil sunt inofensive…
 
Peşti: Nevoia de singurătate. Poate ţie ţi se pare o dovadă supremă de dragoste să petreceţi fiecare clipă liberă împreună. Pentru el, la fel ca pentru orice alt bărbat de altfel, dar mai mult decât la majoritatea, nevoia de se retrage în „peştera” lui pentru a medita în solitudine e esenţială.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro