Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Cristina Stamate s-a stins din viață în urmă cu 8 ani, spre surprinderea și tristețea tuturor. Ea a fost una dintre cele mai apreciate actrițe din România. Acum, imaginea mormântului ei este una dezolantă.
Cristina Stamate a murit la vârsta de 71 de ani și a fost înmormântată la Cimitirul Bellu din București. Actrița a decedat în spital, unde era internată din cauza mai multor boli. Ea suferise un accident vascular cerebral și se afla internată la Terapie Intensivă.
Actrița avea și probleme cardiace, iar medicii erau rezervați cu privire la prognosticul său. Mai mult, ea fusese operată pe cord deschis și i-a fost înlocuită valva mitrală cu o proteză, iar medicii i-au montat și trei by-pass-uri aortocoranariene.
Cristina Stamate s-a născut pe 8 februarie 1946, la București. Ea a avut sute de roluri de-a lungul carierei sale la Teatrul Tănase.
Deși a devenit actriță de comedie, Cristina Stamate voia să se facă medic, apoi avocat. A jucat ani de zile pe scena teatrului de Revistă Constantin Tănase și a fost una dintre cele mai iubite actrițe din România.
Ea a jucat roluri remarcabile și în cinematografe, iar printre filmele de succes se numără „Grăbește-te încet” și „Secretul lui Bachus”.
În ultimii ani de viață, actrița se confrunta cu o serie de probleme medicale destul de grave, inclusiv o operație de cord pe care a suferit-o în 2015.
Deși a fost un succes operația, Cristina Stamate a spus că i-a fost tare frică să nu moară.
Ea a trecut și printr-un divorț, după ce a decis să se căsătorească de tânără, la doar 20 de ani, cu actorul Dan Ivănescu, la presiunea familiei și a persoanelor din jur.
“Pfff! A fost din… dintr-un fel de dragoste. M-am măritat din amabilitate. Sună bine, nu? Hahahaha! Mama zicea că de ce nu mă mărit, că-i era frică să nu mă batjocorească vreunul; soacră-mea și-a dat seama că aș fi tare potrivită pentru băiatul ei și-mi tot zicea: ‘Da voi nu va luați, mama?’.
Și până la urmă s-a trezit și el să-mi spună să ne luăm și, deși nu eram prea hotărâtă, m-am gândit că, dacă pot să fac bucurie la atâta lume, haida! Da! Și i-am bucurat pe toți, timp de vreo 11 ani.
Am avut o căsnicie de operetă. Ne-am împăcat foarte bine. E și asta un joc de doi, ale cărui reguli ar trebui să le știe cuplurile de azi. Și n-ar mai fi atâtea divorțuri. (…)”, a declarat Cristina Stamate, la un moment dat.