Horoscop: ce defecte ale lui duc la despărţire

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Pentru că toţi greşim, unele lucruri sunt de iertat în cuplu. Dar mai sunt şi acele situaţii peste care nu poţi să treci, oricât de mult îl iubeşti.

De fapt, cum poţi ştii sigur când e cazul să te desparţi de el? Citeşte mai jos şi află ce greşeli de neiertat poate face fiecare bărbat în funcţie de zodia lui, moment în care trebuie să spui stop şi de la capăt… dar cu altcineva!

Bărbatul Berbec

Mândria şi certitudinea că are dreptate nu îţi permit timp de gândire, nici jumătăţi de măsură.
Este cazul să te desparţi de el când te copleşeşte cu momentele pline de suspiciuni, gelozie şi întrebări născute doar din dorinţa lui nebună de a deţine controlul asupra relaţiei, de a ştii ca nu te pierde. Odată ce a făcut un obicei din asta, nu prea mai e cale de întoarcere spre un comportament mai liniştit. Şi culmea, în timp ce pretinde fidelitate şi transparenţă, nu îl deranjează să mai arunce priviri femeilor frumoase din jurul lui.

Bărbatul Taur

Pur şi simplu nu se poate abţine să nu încerce… lucruri noi, sporturi teribiliste, situaţii dubioase, flirturi. Dacă treci cu vederea de câteva ori plăcerile astea periculoase, atunci singură ai semnat sentinţa: despărţire. Altfel, traiul cu el va deveni o rutină obositoare, un montagne russe periculos din care cu greu vei coborî. În plus, superficialitatea lui îţi va da serios de furcă dacă vrei să schimbi ceva în bine.

Bărbatul Gemeni

Cu el nu ştii niciodată la ce să te aştepţi, nici ce vrea de la tine, poate nici ce vrea de la el. Dacă vrei să te laşi dusă de val e în regulă, dar nu se ştie cât vei putea rezista cu ascunzişurile şi ocolişurile lui. Nu îi place să-i spui ce să facă, alege mereu calea uşoară, e obositor de nehotărât. E cazul să te desparţi de el când simţi că toate schimbările lui de comportament te obosesc peste măsură şi eşti convinsă că omul care stă acum lângă tine e total diferit faţă de cel de la începutul relaţiei.

Bărbatul Rac

La începutul relaţiei este lapte şi miere, dar apoi îţi dezvăluie treptat laturile întunecate. Toţi le avem dar dacă le lăsăm să ne influenţeze, n-ar trebui să fie de mirare dacă rămânem singuri. La fel o să rămână şi el când tu, obosită de atâtea suspiciuni, nelinişti şi snataj sentimental, hotărăşti să spui stop. Mai mult, cum să suporţi cu uşurinţă secretele lui veşnice, momentele de singurătate în doi sau siguranţa lui sidătoare care nu te lasă şi pe tine să iei decizii?

Bărbatul Leu

Cum să nu te desparţi dacă se întâmplă să se lasă pradă jocurilor de noroc, flirtului cu o altă femeie sau suspiciunilor la adresa ta? Dacă te aranjezi puţin mai mult decât de obicei şi eşti admirată, e de ajuns să stârneşti un vulcan de mânie. Dacă îndrazneşti să-l contracarezi, nu te mira dacă devine violent. Mai mult, tocmai când eşti stupefiată de reacţiile lui exagerate, se aşteaptă să te retragi cuminte şi să-l laşi să se calmeze. Nu prea merge aşa!

Bărbatul Fecioară

Când te-a cucerit, evident că nu ai fost ţinta tuturor întrebărilor lui existenţiale, nici a exigenţei lui sau a susceptibilităţii. Dar acum, că s-a obişnuit cu tine, îşi permite să se manifeste exact aşa cum îi place: să te cicălească cu fel şi fel de întrebări la adresa ta, să aibă aşteptări prea mari de la tine şi să facă grimase dacă nu eşti aşa cum îşi doreşte şi, mai ales, să te obosească şi să te facă să te simţi insuficient de bună pentru el atunci când te critică chiar şi pentru fleacuri. La ce bun să mai stai lângă el aşa când romantismul, aventura şi relaxarea sunt noţiuni oarecum străine?

Află continuarea pe pagina următoare! 

Bărbatul Balanţă

Nu îi plac detaliile şi se aşteaptă de la tine să iei decizii singură în multe situaţii importante pentru amândoi. Şi culmea, dacă ceva nu îi place din ceea ce faci, nu are nicio problemă în a riposta cu reproşuri, ba chiar cu scene de gelozie dacă îşi aminteşte el cum un bărbat, la un moment dat, ţi-a aruncat o privire mult prea admirativă. În concluzie, dacă se temperează e în regulă dar dacă face din astfel de momente un obicei, este cazul să îl laşi singur definitiv.

Bărbatul Scorpion

Este genul de bărbat care plăteşte poliţe, iar asta devine periculos chiar şi pentru femeia pe care o iubeşte. Nimic nu îi poate sta în cale dacă este provocat, iar impulsivitatea şi interiorizarea lui în acelaşi timp nu cunosc limite. Unii nativi din Scorpion ajung chiar la droguri şi alcool, alţii la  violenţă domestică dacă sunt convinşi că partenera lor a călcat strâmb. Partea proastă este că nu mereu au dreptate, aşa cum le place să creadă. Deci, îţi asumi riscul?

Bărbatul Săgetător

Iubitul tău se simte mereu împărţit între libertatea lui preţioasă şi tine. Asta va aduce multe certuri în cuplu. În plus, faptul că nu te plictiseşti cu el devine la un moment dat obositor. E prea multă agitaţie. Chiar şi aşa, cea mai mare greşeală a bărbatului Săgetător este impulsivitatea, gelozia, mai ales jignirile şi ameninţările pe care le aruncă fără nicio problemă atunci când este încolţit de tine cu întrebări sau reproşuri.

Bărbatul Capricorn

Tradiţionalismul lui dus la extrem îţi va da de furcă, asta mai ales dacă a crescut într-o familie care a socializat mai puţin. Dacă îţi place să fii protejată este perfect, altfel îl vei simţi ca pe cel mai de temut gardian al tău. Te vede mai degrabă ca o mama şi o soţie şi mai puţin ca o femeie dornică de socializare. Asta te va face să te simţi din ce în ce mai prost de-a lungul timpului. Şi de parcă nu era de ajuns, obişnuieşte să poarte o mască atunci când e nervos, astfel că e posibil să te ia prin surprindere exact atunci când crezi că i-a trecut.

Bărbatul Vărsător

Motivele pentru care ai putea ajunge la despărţire sunt pe cât de clare pe atât de frustrante. În primul rând, nu e genul de bărbat care să exprime sentimentele, ba chiar este posibil să primeşti foarte, foarte rar un buchet de flori sau un cadou scump. El crede că banii şi siguranţa sunt cea mai mare dovadă de iubire pentru o femeie. În al doilea rând, nu îi place să se deschidă în faţa ta, păstrează anumite lucruri doar pentru el şi devine fie agresiv, fie depresiv dacă vă certaţi.

Bărbatul Peşti

Dacă îţi spun că vestiţii Casanova şi Don Juan erau guvernaţi de zodia Peşti înţelegi ce aluzie vreau să fac şi de unde vine marele pericol alături de bărbatul Peşti? În plus, ai de-a face cu un bărbat pe cât de pasional, pe atât de închistat în lumea lui, unde oamenii trebuie să devină cum îi vrea el. Ştie să mintă, îi place să joace pe degete o femeie şi dacă nu este înţeles de tine, în care îşi pune prea multe speranţe, poate să cadă pradă alcoolului sau jocurilor de noroc.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton