Câţi bani o să ai în 2015: Ce aduce capra de lemn în portofel

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Anul 2015 este anul caprei de lemn în zodiacul chinezesc. Vezi ce fel de viitor financiar ne aduce noul semn al caprei de lemn şi află câţi bani o să ai în 2015.

Şobolanul

Anul naşterii: 1924, 1936, 1948, 1960, 1972, 1984, 1996

Nativii acestei zodii vor avea un an plin de suişuri şi coborâşuri financiare. Spre mijlocul verii, economiile par să se termine, dar vacanţa în străinătate a meritat tot efortul. Iarna lui 2015 vă va prinde binedispuşi şi pe linia de plutire, în ciuda anului zbuciumat.

Boul

Anul naşterii: 1925, 1937, 1949, 1961, 1973, 1985, 1997

Capra de lemn aduce nativilor acestei zodii mult noroc în a doua parte a anului. Dacă primele luni se dovedesc acum grele după cheltuielile sărbătorilor, primăvara va veni cu o primă sau o mărire, iar în toamnă se poate să vină vorba de o promovare şi banii nu vor mai lipsi.

Tigrul

Anul naşterii: 1926, 1938, 1950, 1962, 1974, 1986, 1998

Tigrii au un 2015 foarte bănos, cu mult noroc şi multe planuri duse la bun sfârşit. Financiar, anul caprei de lemn va aduce tigrilor bunăstare şi o schimbare în bine în perioada verii, după nişte cheltuieli neprevăzute.

Iepurele

Anul naşterii: 1927, 1939, 1951, 1963, 1975, 1987, 1999

Iepurii vor cam fugi după bani în 2015. Capra de lemn nu pare să fie foarte prietenoasă cu micii blănoşi ai zodiacului chinezesc. Nu este atât vorba de pierderi majore, cât, mai degrabă, de faptul că economiile se vor scurge printre degete.

Dragonul

Anul naşterii: 1928, 1940, 1952, 1964, 1976, 1988, 2000

Dragonii au un 2015 echilibrat din punct de vedere financiar. Portofelele lor nu vor fi nici goale, nici pline şi nativii zodiei se vor bucura de satisfacerea tuturor nevoilor.

Şarpele

Anul naşterii: 1929, 1941, 1953, 1965, 1977, 1989, 2001

Nativii din şarpe vor avea parte de mult noroc la bani în 2015, mai ales dacă se ţin de treabă şi sunt promovaţi în vară, aşa cum sugerează astrele. O schimbare de partener amoros ar putea aduce şi ea beneficii financiare neaşteptate.

Calul

Anul naşterii: 1930, 1942, 1954, 1966, 1978, 1990, 2002

Caii vor avea parte de surpriza vieţii lor în 2015 când capra de lemn şi o rudă îndepărtată le vor aduce o moştenire consistentă. Nu numai că banii nu vor mai fi o problemă, dar se poate discuta deja de investiţii şi depozite la termen pe 10 ani.

Oaia

Anul naşterii: 1931, 1943, 1955, 1967, 1979, 1991, 2003

Oaia nu va avea un 2015 prea bun din punct de vedere al banilor. Finanţele sunt subţiri, iar problemele de sănătate din toamnă vor face ca anul caprei de lemn să fie unul foarte trist şi sărac.

Maimuţa

Anul naşterii: 1932, 1944, 1956, 1968, 1980, 1992, 2004

Maimuţele sunt bucuroase în 2015, deoarece anul caprei de lemn înseamnă pentru nativii acestei zodii bani destui şi oportunităţi de câştig pe toate drumurile. Oportuniştii vor avea multe ocazii să facă bani grei, iar cei mai potoliţi nu vor duce lipsă de nimic.

Cocoşul

Anul naşterii: 1933, 1945, 1957, 1969, 1981, 1993, 2005

Cocoşii nu se numără printre cele mai norocoase zodii în 2015, cel puţin în ceea ce priveşte conturile şi cardurile de credit. Cheltuieli neprevăzute vor strica nişte planuri, deşi ocaziile sunt fericite (nunţi, botezuri, etc).

Câinele

Anul naşterii: 1934, 1946, 1958, 1970, 1982, 1994, 2006

Nativii acestei zodii vor avea un 2015 plin de peripeţii şi capra de lemn le aduce numai extreme. Fie vor avea bani mai mulţi şi îi vor cheltui aiurea, bazându-se pe continuitate, fie vor suferi de sărăcie lucie câteva luni, pentru că toate conturile au fost golite.

Porcul

Anul naşterii: 1935, 1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007

Porcii vor avea un an îmbelşugat, mai ales în prima parte. Nu este vorba neapărat de câştiguri ca la loto, dar mai ales de bani destui cât să nu fie loc de lipsuri şi greutăţi. Problemele cu serviciul din a doua parte a anului vor umbri puţin bunăstarea, dar pacea va reveni imediat spre sfârşitul anului.

Sursa foto capră bani: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2 3

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton