Prințul Harry, jignit de tatăl lui Meghan Markle: „Cred că e un idiot”

De Adelina Duinea, pe

Meghan Markle (40 de ani) a rupt legătura cu tatăl ei, Thomas Markle (77 de ani), în mai 2018. În aceeași lună, fosta actriță s-a căsătorit cu Prințul Harry (37 de ani). Meghan și Harry au împreună doi copii, Archie Harrison (2 ani) și Lilibet-Diana (10 luni).

Deși a fost invitat la nunta perechii, Thomas Markle nu a ajuns din pricina unor probleme de sănătate. Ulterior, fostul director de lumini și imagine a acceptat bani și cadouri din partea jurnaliștilor britanici în schimbul mai multor informații despre fiica lui.

Prințul Harry, jignit de tatăl lui Meghan Markle: „Cred că e un idiot”

Într-un interviu oferit recent, Thomas și-a făcut ginerele „idiot”. În emisiunea GB News, Thomas a declarat că în iunie va merge în Marea Britanie cu ocazia Jubileului de Platină al Reginei (70 de ani de domnie) în încercarea de a relua legătura cu Meghan.

„Abia aștept. Îmi voi arăta respectul pentru Regină și mă voi asigura că înțelege că întreaga mea familie o respectă atât pe ea, cât și familia regală. Admirăm Anglia, îi admirăm pe ei și vrem să știe acest lucru”, a spus Thomas Markle, potrivit Daily Mail.

„Îmi doresc să-l cunosc pe Prințul Charles și să-i mulțumesc că mi-a condus fiica la altar. Vreau să ne întâlnim și să vorbim, pentru că mi se pare că avem multe în comun. Amândoi am fost înstrăinați de proprii copii”, a continuat.

Thomas a criticat decizia lui Meghan și a lui Harry de a nu-și aduce copiii în Anglia la începutul lunii aprilie, când au vizitat-o pe Regină.

„Să nu-și aducă copiii a fost o altă lipsă de respect față de Regină”, a explicat. „A fost foarte nepoliticos și greșit. N-a avut niciun sens. Nu știu a cui a fost ideea, dar Regina are dreptul să-și vadă strănepoții. Și eu ar trebui să am dreptul să-mi văd nepoții. Sper ca, dacă vor veni, să-i aducă și pe copii”, a completat.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Meghan Markle, alegere vestimentară neinspirată la cel mai recent eveniment caritabil

Ce a făcut Prințul William când a aflat că mama lui, Prințesa Diana, a murit

Kate Middleton, apariție strălucitoare la premiera filmului „No Time To Die”

Ce au purtat Kate Middleton și fiica ei, Prințesa Charlotte, la slujba de comemorare a Prințului Philip

Meghan Markle, atacată din nou de propria familie. Ce a spus fratele ei vitreg despre ea

„Cred că dacă află că voi fi acolo, nu vor veni. Dar, dacă o vor face, mi-aș dori să vorbim, să vedem ce nu a mers și cum putem repara. Nu cred că se va întâmpla, dar mi-ar plăcea să încerc”, a mai spus.

Harry și Meghan și-au anunțat retragerea din rolul de membri seniori ai familiei regale britanice la începutul anului 2020. Ca o consecință a acestei decizii, perechea a încetat să mai beneficieze de securitate și finanțare din partea Casei Regale.

Luna aceasta, Harry a declarat că își dorește să fie prezent la Jubileul de Platină al Reginei, dar că este îngrijorat din pricina securității.

Thomas Markle, despre PRințul Harry: „Cred că e un pămpălău și că așa va fi mereu”

„Cred că este ridicol. Știe ce securitate va avea. Este în totalitate în siguranță în această situație. Nu înțeleg ce vrea să zică. Am atât de puțin respect pentru acest bărbat. Cred că e un idiot. Se comportă ca un copil. Îmi urmează fiica exact ca un copil. Nu e un bărbat. Poți să-mi spui că a făcut armata, dar nu pot să te cred. Cred că e un pămpălău și că așa va fi mereu. Are un frate mai mare care este un bărbat adevărat, un tată care este un bărbat adevărat. El nu cred că se va maturiza vreodată”, a mai declarat Thomas Markle.

În trecut, Thomas a dat publicității fragmente dintr-o scrisoare pe care Meghan i-a trimis-o după nunta cu Harry. Ducii de Sussex au dat în judecată tabloidul britanic Mail on Sunday și întreg trustul din care acesta face parte, Associated Newspapers, pentru publicarea scrisorii respective.

Prințul Harry susține că scrisoarea a fost publicată „într-o manieră descompusă intenționat” pentru a manipula cititorii, adăugând că anumite părți din scrisoare au fost omise pentru a „masca minciuni” pe care tabloidul le „perpetuează” de mai multă vreme. Ulterior, tatăl Ducesei a admis că el a fost cel care a dat publicității doar anumite fragmente din scrisoare, altele părându-i-se mult prea dureroase.

Foto: Profimediaimages.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!